Categorie: Articole de Psihosexologie

Va puteti imagina o persoana care „stie”, are convingerea ca o iubiti? Va puteti imagina ca, pe langa faptul ca nutreste aceasta convingere, persoana va asigura ca sunteti implicat intr-o relatie cu ea si, ca urmare, se comporta ca si cum ati fi? Aceasta situatie exista, si poarta denumirea de erotomanie.

Erotomania este delirul pasional cronic axat pe iluzia deliranta de a fi iubit de o persoana cel mai adesea inaccesibila si se caracterizeaza printr-o evolutie in trei faze:

• Faza sperantei (cea mai lunga) in care pacientul spera ca „iubitul” isi va face deschis declaratia de dragoste;
• Faza frustrarii care se asociaza cu depresia si, uneori, cu idei de suicid;
• Faza ranchiunei, cu agresivitate fata de obiect, exprimata prin treceri la act, putand merge pana la uciderea acestuia.

Obiectul („iubitul”) este, in general, de rang social superior aceluia al erotomanului: vedeta, scriitor, avocat, ecleziast, medic, etc. Acesta din urma, data fiind pozitia sa si functia profesionala, este adesea obiectul unui astfel de delir pasional, mai frecvent de 4-5 ori la femeie decat la barbat. Potrivit studiilor, pacientii cu erotomanie prezinta o personalitate paranoida, izolare sociala si inhibitie sexuala.

Diagnosticul are in vedere urmatoarele aspecte:

• Convingerea iluzorie ca exista o „comunicare” de tip amoros intre pacient si obiect;
• Obiectul dragostei este de un rang social mai înalt;
• Convingerea ca obiectul a fost primul care s-a indragostit si care a initiat „relatia”; 
• Debutul brusc;
• Obiectul iubirii ramane neschimbat de-a lungul timpului;
• Comportament paradoxal pus pe seama obiectului;
• Evolutie cronica;
• Delirul nu a aparut ca urmare a pierderii cunostintei.

Delirul erotomaniac poate fi primar sau secundar, acesta din urma fiind asociat unor tulburari afective sau psihotice si este uimitor de persistent. Poate fi insotit de halucinatii si poate aduce persoana in situatia de a actiona si a lua decizii ca si cand, realmente, a avut o relatie de dragoste cu obiectul.  Tratamentele antipsihotice au un efect redus. Faptul ca pacientul este absolut convins ca este iubit de catre obiect provine dintr-o interpretare eronata a experientelor care au condus la aceasta concluzie.

---

Referinte:

1.  Dictionar de psihiatrie si psihopatologie clinica, Bucuresti, 1998;
2. Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, ediţia a patra, Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi, Bucureşti, 2003

---

Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Galati – Lucretia Preda-Rodeanu – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra.  

În literatura de specialitate, tulburarea dorinţei sexuale sau hipoactivitatea dorinţei sexuale este descrisă din mai multe puncte de vedere. Unii o abordează ca o scădere a interesului sexual–scăderea libidoului sau frigiditate. În DSM-IV, “elementul esenţial al unei dorinţe sexuale diminuate îl constituie o deficienţă sau o absenţă a fanteziilor sexuale şi a dorinţei de activitate sexuala. Ea poate fi globală, atunci când cuprinde toate formele de manifestare sexuală sau poate fi situaţională şi limitată la un anumit partener sau activitate sexuală”. 

Literatura de specialitate descrie scăderea interesului sexual în termeni de libido scăzut sau dorinţă sexuală inhibată. Este cea mai frecventă disfuncţie sexuala întâlnită la femei.

Absenţa dorinţei sexuale determină o alterare a excitaţiei sexuale, adică modificarea lubrifierii vaginale şi congestia organelor genitale externe asociate frecvent cu o alterare a orgasmului (absenţa totală, simpla rarefiere a orgasmului sau sindromul dureros adesea întâlnit în anorgasmiile prin hipercontrol). Diferenţa între frigiditate si anorgasmie este aceea că, în anorgasmie există o lubrifiere vaginală, o dorinţă sexuală care poate adesea să fie normală, o aşa-numita excitaţie, dar orgasmul este fie nesatisfăcător sau incomplet, fie absent. Consecinţa unei anorgasmii poate fi o dorinţa atenuată şi, in concluzie, o frigiditate secundară. Se consideră că, în practică, relaţia dintre anorgasmie şi frigiditate este una foarte strânsă. O femeie cu tulburare orgasmică poate evolua într-o femeie frigidă.

Diferenţele între dorinţă şi orgasm sunt exprimate astfel: “nu există relaţii strânse şi necesare între intensitatea dorinţei şi aptitudinea de a ajunge la orgasm. Orgasmul nu este întotdeauna simptomul satisfacţiei şi armoniei sexuale. Juisarea poate fi făcută şi în durere…” 

Tablou clinic si evaluare

Dorinţa sexuală scăzută se referă la totalitatea comportamentelor motorii, verbale, cognitive şi totalitatea fanteziilor care preced consumarea comportamentului sexual. Persoanele care suferă de hipoactivitate prezintă, de fapt, o lipsă a acestei faze. Se consideră că aceste probleme sunt mai dificil de descris decât acelea care implică un anumit răspuns al aparatului genital masculin sau feminin. 

Literatura de specialitate descrie persoanele cu o astfel de tulburare în maniera următoare:

• Au o frecvenţă scăzută a activităţii sexuale;
• Le-ar plăcea să aibă activitate sexuală cât mai puţin posibil;
• Prezintă mai rar comportamente de masturbare;
• Resimt mai puţin dorinţa de a avea o activitate sexuală;
• Sunt nesatisfăcuţi de propria sexualitate;
• Percep puţină satisfacţie sexuală la partenerii lor;
• Reacţionează mai puţin pozitiv la iniţiativele sexuale ale partenerului; răspund acestor cereri ale partenerului involuntar;
• Nu reacţionează la prezentarea unui material erotic sau pornografic.

Deşi sunt caracterizate printr-o frecvenţă scăzută a activităţii sexuale, aceasta poate, totuşi, să crească, datorită presiunilor din partea partenerului sau a necesităţilor nonsexuale şi ca urmare a lipsei de normativitate. Indivizii cu dorinţă sexuală diminuată pot avea dificultăţi în dezvoltarea unor relaţii sexuale stabile, ajungându-se până la ruptura maritală. Repertoriul sexual al persoanelor cu acest tip de probleme sexuale este mai restrâns.

Este importantă nu doar evaluarea dorinţei sexuale în sine, ci şi a diverşilor factori care îi sunt asociaţi, cunoaşterea funcţionării sexuale la nivelele diferitelor faze ale activităţii sexuale şi a funcţionării cuplului în general. Printre aspectele foarte importante ale evaluării din timpul terapiei, menţionăm:

• Frecvenţa cotidiană a fantasmelor sexuale;
• Frecvenţa săptămânală a activităţii sexuale;
• Numărul de situaţii în care subiectul a iniţiat un comportament sexual;
• Frecvenţa săptămânală a activităţilor sexuale în care subiectul a răspuns cererii partenerului mai curând decât să iniţieze un astfel de comportament din propria sa dorinţă;
• Evaluarea ideilor negative care pot afecta funcţionarea sexuală a subiecţilor;
• Evaluarea diverselor probleme sexuale (lipsa orgasmului, disfuncţiile de erecţie, etc.) 
• Evaluarea situaţiei cuplului şi a gradului de nemulţumire maritală.

Psihoterapia tulburarilor de dorinta sexuala

Terapia vizează o ameliorare a calităţii vieţii pe plan sexual şi în funcţionarea de cuplu. Este vorba de un tratament multimodal. Subordonat evaluării făcute de clinicieni asupra problematicii cuplului care prezinta o dorinţă sexuală hipoactivă, accentul va fi pus pe mai multe dimensiuni:

1. Culegerea de informaţii din diversele faze ale activităţii sexuale, inclusiv din această primă fază reprezentată de apariţia dorinţei.
2. Reconstrucţia ideilor negative care pot influenţa nivelul scăzut al dorinţei.

Cele mai multe idei provin dintr-o educaţie sexuală severă sau dintr-o experienţă sexuală negativă; persoana poate avea idei devalorizante despre propriul corp mai ales la nivelul organelor genitale sau poate să dezvolte idei negative în timpul activităţii sexuale. 
Foarte important de studiat sunt gândurile automate şi monologul autodepreciativ a imaginilor mentale care duc la stingerea dorinţei. Acestea funcţionează pe baza unor stereotipuri precum:

• Orgasmul vaginal este singurul orgasm valabil;
• Atitudinea sexuală feminină trebuie să fie pasivă, atitudinea sexuală masculină trebuie să fie activă;
• Sexualitatea este întotdeauna înnăscută: relaţiile sexuale trebuie să fie spontane şi nu necesită învăţare;
• Fanteziile sexuale sunt interzise, mai ales dacă au în centru un partener diferit;
• Dificultăţile sexuale sunt înnăscute şi reprezintă o fatalitate biologică de neocolit;
• Dificultăţile sexuale au cauze psihologice atât de profunde încât ele nu pot fi rezolvate nici măcar printr-o terapie de lungă durată;
• Masturbarea este o practică periculoasă şi ruşinoasă. 

Majoritatea monologurilor interioare şi gândurilor automate reflectă creşterea senzaţiilor dezagreabile faţă de sine. Subiectul se centrează asupra lui însuşi, îşi devalorizează caracteristicile fizice, subestimează capacitatea de a iubi şi de a fi iubit. Pacienţii pot privi corpul şi sexualitatea în general ca având un caracter animalic, opus iubirii rafinate.

Favorizarea emergentei ideilor pozitive si fanteziilor

Psihoterapia pleacă de la ideea conform căreia mărirea frecvenţei fanteziilor este un indicator al creşterii interesului pentru implicarea voluntară într-un act sexual. Acest lucru se realizează de către terapeut prin invitarea la lectură a pacienţilor sau prin vizionarea unor materiale erotice. Mărirea emergenţei scenariilor erotice urmăreşte, de cele mai multe ori, o serie de etape prestabilite: 

1. Conştientizarea pacietului asupra importanţei fanteziilor în apariţia dorinţei.

I se cere unui pacient care a avut fantezii să reactualizeze una sau, dacă nu a avut, să îşi imagineze un scenariu. În cazul în care fanteziile nu au existat, această etapă se centrează pe găsirea unor mijloace de a face posibilă prezenţa lor. Dacă pacientul şi-a construit scenarii în trecut, este rugat să analizeze categoriile care interferează în cadrul scenariului respectiv. Sunt oferite şase categorii de fantezii:

• Idei erotice (activitate sexuală de grup);
• Locuri care suscită la erotism (de exemplu a face dragoste într-un loc neobişnuit precum plaja);
• Momente erotice (în momentul în care se uită la televizor);
• Persoane erotice (este pus să se gândească la o persoană publică, un actor pe care îl găseşte seducător);
• Situaţii erotice (este găsit dezbrăcat de către o altă persoană);
• Senzaţii erotice (respiraţia partenerului, mirosul de parfum al cuiva).

2. Consultarea unui material pe care subiectul îl găseşte ca fiind erotic;

3. Ultima etapă constă în a pune pacientul să îşi imagineze, cu toate detaliile, o fantezie pe care o găseşte foarte stimulantă.

Sporirea calitatii caracterului stimulant al activitatii sexuale din cadrul cuplului:

• Se poate realiza printr-o serie de exerciţii precum sensibilizarea corporală, discutarea gradului de încredere pe care partenerii îl au în contextul unui libido scăzut. Subiecţii vor deveni conştienţi de faptul că o pierdere a interesului sexual nu înseamnă şi o pierdere a interesului general pentru partenerul de cuplu. 
• Un alt exerciţiu este acela prin care fiecare membru sugerează scenarii realiste care pot fi aplicate în cadrul activităţii lor sexuale.
• În sfârşit, stabilirea unor aşteptări realiste, a unui nivel minim al activităţii sexuale, poate determina un nivel optim de satisfacţie la ambii parteneri.
• Verificarea prezentei altor disfunctii sexuale

Lipsa interesului pentru activitatea sexuală poate genera dintr-o altă disfuncţie sexuală şi dintr-o stare generală de frustare care apare în raport cu acest tip de activitate. De aceea, terapia adresată creşterii interesului sexual se poate realiza în paralel cu terapia unei alte disfuncţii de care suferă pacientul.

Ameliorarea calitatii vietii de cuplu

Ca urmare a identificării factorilor responsabili de neinţelegerea şi supărarea maritală, pot fi utilizate, în vederea ameliorării şi menţinerii calităţii vieţii, diferite tehnici de rezolvare a problemelor, precum şi antrenamentul comunicării în cuplu. De obicei, cuplurile care vin în terapie cu probleme de libido nu prezintă neapărat o comunicare defectuoasă în cadrul cuplului. Totuşi, la nivel sexual şi afectiv, comunicarea pare dificilă. Un obiectiv al antrenamentului comunicării îl constituie comunicarea cu usurinţă pe teme cu caracter sexual.

Datele folosite de autori pentru a obţine aceste rezultate sunt din domeniul clinic. Abordarea multimodală a tulburării de dorinţă sexuală a rezultat cu o ameliorare a problemei la aproape toţi pacienţii la care s-a aplicat această abordare multimodală.

Programul psihoterapeutic 

1. Evaluarea: înainte de a începe, terapeutul explica ambilor parteneri care este scopul interviului. Pacienţii sunt intervievaţi separat, iar timpul necesar fiecărui pacient este de aproximativ 45 minute. Este sedinţa în care se va cădea de acord şi asupra limbajului folosit de către terapeut şi pacient. La sfârşitul interviului, terapeutul verifica informaţiile pe care pacientul nu doreşte să le afle partenerul. Interviul realizat cu ambii parteneri prermite terapeutului să evalueze cum relaţionează partenerii, în special dacă au o relaţie suportivă şi dacă îşi împart responsabilităţile pentru probleme. În final, terapeutul descrie înţelegerea problemei partenerului şi discuta posibilele planuri terapeutice.

2. Definirea problemei: în încercarea de a defini problema sexuală a cuplului, terapeutul trebuie să fie conştient de faptul că ceea ce i-a fost iniţial prezentat ca dificultate poate să nu mai fie o problemă fundamentală. Terapeutul trebuie să obţină informaţii specifice când evaluează problema sexuală. Acest lucru se face prin analiza situaţiei celei mai recente când problema a apărut şi se referă în special la:

• comportamentul specific apărut;
• la ce se gândea persoana înainte şi după;
• ce simţea persoana legat de comportamentul apărut.

După ce s-a găsit modelul dificultăţilor sexuale, terapeutul află care sunt schimbările care ar face plăcere pacientului. Se încearcă a se afla dacă ambii parteneri au scopuri comune sau dacă există o discrepanţă puternică între scopurile lor.

• Consilierea: abordare de scurtă durată al cărei scop este de a ajuta pacientul atunci când a întâlnit dificultăţi pe parcursul terapiei. Aceste dificultăţi pot fi minore sau majore. Apare mai ales atunci când pacientul întâmpină dificultăţi în a-şi realiza tema. Tema pentru acasă antrenează anumite gânduri automate care au în spate o anumită atitudine determinată de o experienţă anterioară sau curentă neplăcută. Gândurile automate determină un răspuns negativ din partea pacientului atunci când este pus în situaţia de a-şi “face tema” şi se finalizează prin comportamente de evitare. 
• Educarea trebuie să aibă loc atât informal, pe parcursul terapiei, cât şi formal prin recomandări făcute de terapeut spre a citi anumite materiale. Datorită ignoranţei sau lipsei de informaţie, o parte a sedinţelor de terapie trebuie destinate informării, deşi, din practica terapeutică, s-a constatat că pacienţilor le face mare plăcere să citească în particular sau cu partenerul.
• Terminarea terapiei are loc atunci când cei doi parteneri şi-au stabilizat pattern-ul comportamental sexual nou învăţat care induce dorinţă pentru activitate sexuală şi pot să parcurgă fără probleme întreg ciclul de răspuns sexual.
• Şedinţa de verificare: terapeutul discută cu partenerii cuplului „eventualele nemulţumiri” referitoare la comportamentul lor sexual.

Se folosesc, în cazul terapiei, o serie de tehnici: 

1. 1. Relaxarea în timpul antrenamentului autogen – un mijloc potrivit şi necesar de a actualiza elementele corporale. Relaxarea face corpul “prezent” şi permite subiectului să se dezvăluie, să se abandoneze stărilor senzorio-emoţionale. Se creează condiţia favorabilă funcţionării la nivelul imageriei mentale permiţând actualizarea reminescenţelor, fantasmelor sau angoasei. 

1. 1. Desensibilizarea sistematică în imaginaţie – va conduce la desfăşurarea unor imagini fanteziste, la modificarea cognitivă a schemei relaţionale, la conştientizarea propriului cod, la îmbogăţirea şi flexibilitatea comportamentelor amoroase. 
2. Desensibilizarea sistematică in vivo – constă în adaptarea sugestiilor la sensibilitatea subiectului, fapt ce permite crearea unor condiţii favorabile în timpul raporturilor sexuale. Scopul este acela de a diminua angoasa performanţei şi a permite obţinerea intimităţii.
   

---

Referinte:

1. Cottraux, J., Les thérapies comportamentales et cognitives, 3-e edition, Masson, Paris, 2001 
2. Holdevici, I., Gândirea pozitivă – ghid practic de psihoterapie raţional emotivă şi cognitiv- comportamentală, Editura Dual tech, Bucureşti, 2000
3. Howton, K., Salkovskis, P. M., Kirk, J., Clark, D., Cognitive behavior Therapy for Psychiatric Problems, third edition, Oxford University Press, Oxford, 1991
4. Ladouceur, R., Fontaine, O., Cottraux, J., Therapie comportamentale et cognitive, Masson, Paris, 1993
5. Poudat, François – Xavier, Traitement comportamental et cognitif des difficulté sexueles, ediţia a doua, Masson, Paris, 1992
6. Samuel – Lajeunesse, B., Mirabel – Sarron, C., Manuel de thérapie comportamentale et cognitive, Dunod, Paris, 1998
7. Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, ediţia a patra, Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti, 2003

---

Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Lucretia Preda-Rodeanu – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra. 

Un numar mare de cercetatori considera ca, in multe casnicii, actul sexual se realizeaza fara producerea orgasmului la femei. Se poate spune despre o femeie ca este frigida numai in cazul in care aceasta, in orice imprejurare si conditii si in ciuda relatiilor armonioase cu partenerul, nu este apta de a trai dorinta satisfacerii instinctului sexual sau a libidoului. (S. Schnabl, 1993) .

Frigiditatea defineste situatia femeii caracterizata prin imposibilitatea de a avea orgasm prin contact sexual cu partenerul heterosexual (C. Neamtu, 2004) . Din punct de vedere clinic, frigiditatea se asociaza cu starile de neliniste, iritabilitate, tensiune psihica, sentiment de insatisfactie, toate acestea contribuind la cristalizarea, in timp, a unui complex de inferioritate al femeii. Conform dictionarului de psihiatrie si psihopatologie clinica, termenul “frigiditate” (eng.”frigidity”) defineste imposibilitatea femeii de a trai o juisanta normala in cursul raporturilor sexuale.

Absenta orgasmului poate fi determinata si de partener, fara sa constituie insa frigiditatea. Decisiva ramane necesitatea contactului erotic. Doar in cazul absentei libidoului la femeia care a trecut de pragul maturizarii fiziologice, desi are relatii intime cu barbatul iubit, se poate vorbi cu siguranta despre frigiditate. Instinctul sexual, conditionat, de regula, de imprejurarile de viata, apare la unele femei foarte tarziu; astfel, acestea se considera ani in sir frigide pana cand, intalnind un barbat, le trezeste sexualitatea.

Sunt considerate frigide si femeile la care libidoul apare foarte rar, foarte slab si nu provoaca, cu toate mangaierile partenerului, dorinta efectuarii actului sexual. Astfel de femei se intalnesc relativ des; acestea nu observa absenta actului sexual, niciodata nu sunt initiatoare si, din lipsa sau din manifestarea slaba a instinctului sexual, arareori au cunoscut complexitatea senzatiei de placere. In unele cazuri, frigiditatea este totala, caracterizandu-se prin absenta dorintei si placerii sexuale. Este asa-numita afrodizie – tulburare profunda si totala, cel mai bine suportata de femeie, care rareori se adreseaza medicului din cauza acestei insuficiente totale.

In schimb, se va adresa medicului in cazul frigiditatii partiale, in care placerea sexuala exista, dar ramane incompleta. Avem de-a face, in acest caz, cu raritatea sau cu absenta orgasmului in relatiile sexuale, care raman satisfacatoare in perioada in care preced juisarea finala. De asemenea, se va adresa medicului si in cazurile de frigiditate dureroasa (Dict. de psihiatrie, 1998) .

Tipuri de frigiditate

Dupa momentul in care apare, distingem:

• frigiditate primara;
• frigiditate secundara.

Cea dintai apare la primele raporturi sexuale. Frecventa la tanara casatorita, frigiditatea cedeaza, adesea, in mod spontan, de indata ce cuplul a dobandit o anumita dezinvoltura in viata intima comuna. Pentru femeia virgina, deflorarea este intotdeauna un soc – sustine W. Reich – o castrare repetata pe care o poate depasi doar in conditii favorabile. Barbatul trebuie sa stie ca orice femeie este frigida la inceput si ca frigiditatea ei dispare de la sine daca ea este sanatoasa, iar el nu e lipsit de tact. Femeia este tematoare fata de o traire care i-a fost interzisa din vremea copilariei. Acolo unde teama domina, nu exista nici o traire plina de placere. (W. Reich, 1995) . Frigiditatea secundara survine dupa o lunga perioada de viata sexuala satisfacatoare.

Tipuri de femei frigide

W. Stekel, deosebeste trei tipuri de femei frigide:

1. 1. Femeia absolut frigida – la ea nu apar nici fenomene ale placerii initiale, nici senzatii rudimentare de orgasm.

1. Femeia relativ frigida – orgasmul apare foarte rar sau este doar slab schitat; dorinta este scazuta.
2. Femeia pasionat frigida – aceasta este femeia care, in ciuda dorintei fierbinti si a placerii initiale accentuate, nu poate obtine niciun orgasm.

Cauzele frigiditatii

Cauzele obiective ale frigiditatii nu pot fi intotdeauna depistate chiar si in cazul unui examen psihologic si somatic minutios. La origine, se poate gasi o cauza organica (maladie generala endocrina sau neurologica, maladii locale: uterine, vaginale, vulvare, perineale, etc.) . Ginecologii si sexologii au constatat, de nenumarate ori, ca femeia care evita coitul, in cazul unor nesemnificative afectiuni ale organelor din bazinul mic, va acuza mai des si mai mari dureri in procesul contactului sexual decat femeia care sufera de aceleasi afectiuni, dar cu un libido normal.

Frigiditatea poate fi determinata de dereglarea schimbului de substante, afectiuni interne, folosirea indelungata a unor medicamente. Uneori, frigiditatea se poate manifesta in urma unor interventii chirurgicale, legate de eliminarea uterului, a ovarelor sau a ambelor organe, mult mai rar un rol decisiv revenind factorului hormonal. Cel mai adesea insa, cauza este psihologica, afectiva (conflict cu partenerul, adulter, avort, diverse tulburari nevrotice) . Unele femei invoca absenta instinctului sexual dupa nasterea unui copil. Aceasta cauza se explica prin coplesirea femeii de sentimentul maternitatii si trecerea sotului pe planul doi.

Printre cauzele de ordin psihogen, se pot regasi trairea unui sentiment puternic de vina sexuala, precum si experiente psihotraumatizante de ordin sexual din trecutul femeii. Frigiditatea unor femei este determinata de particularitatile lor de viata, cum ar fi: atitudinea tatalui fata de mama, educatia severa a parintilor si educatorilor cu o atitudine negativa fata de sexualitate, socuri psihice puternice si alte cauze. Desi activitatea profesionala nu are o influenta negativa asupra sexualitatii, s-a demonstrat ca o femeie supraincarcata mereu la serviciu si acasa cu griji, conflicte si necazuri, pierde orice interes de actul sexual. In concediu si dupa o rezolvare a problemelor si sarcinilor, ea va deveni din nou tandra cu partenerul sau.

W. Stekel enumera urmatoarele cauze ale frigiditatii: tendinte homosexuale, franele morale, ura impotriva seducatorului, fixatii infantile asupra mamei sau fixatii oedipiene asupra tatalui, teama de castrare etc. In acelasi timp, autorul sustine ca, in realitate, nu exista femeie frigida: “… nu exista nici o femeie absolut insensibila. Femeia insensibila este doar cea care nu si-a gasit forma adecvata de satisfacere. Vina pentru anestezia feminina o poarta, in mare parte, lipsa de experienta si neindeminare a barbatilor. (W. Stekel, 1997) . De aceeasi parere este si Havelock Ellis care afirma urmatoarele: “faptul ca o femeie ramane frigida cu unul, ba chiar cu mai multi barbati, unul dupa altul, nu dovedeste nicidecum ca ea nu ar fi in stare sa se simta sexual puternic ci, doar, ca acesti barbati nu au fost in stare sa destepte aceasta senzatie sexuala. Femeia este in mare masura un organism sexual la care instinctul sexual poate fi complet inconstient si, de aceea, foarte greu s-ar putea sustine ca o femeie nu ar fi manifestat niciodata urme de instinct sexual”. (H.Ellis, „Senzatia sexuala”, apud. W.Stekel. p. 48) .

O alta cauza posibila a frigiditatii ar fi teama de a ramane insarcinata. Multe femei si fete cred ca orgasmul se afla in relatie cu graviditatea. Multe experiente o dovedesc, dar experienta arata si contrariul. Kisch scrie despre legatura frigiditatii cu sterilitatea. De cele mai multe ori medicul observa frigiditatea cand este legata de sterilitate. Autorul a observat ca 38% din femeile sterile examinate erau frigide. In realitate, frigiditatea se numara printre factorii care determina sterilitatea, dar nu o atrage dupa sine in mod neaparat.

Frigiditatea poate fi consecinta unei autopedepsiri, a unei penitente pentru o vina oarecare; de asemenea, o promisiune solemna secreta poate sa produca aceasta insensibilitate. Chiar simpla idee depre caracterul daunator si periculos al orgasmului poate fi cauza frigiditatii. De asemenea, un factor care impiedica orgasmul este teama: orice teama distruge libidoul si impiedica aparitia orgasmului. Cea mai raspandita este teama de infectii. Numeroase femei sustin ca acest gand impiedica aparitia orgasmului, afirma W.Stekel. Autorul demonstreaza, prin numeroase exemple, faptul ca multe femei renunta, in mod voit, la placere, ca penitenta pentru pretinse pacate. Totodata, exista femei care se tem de placere pentru ca devin prea slabe, si atunci, se tem sa nu fie invinse. Multe femei se tem tocmai de propia lor pasiune. In acest mod, tocmai cele mai pasionale femei devin insensibile. (W. Stekel, 1997, p.71) .

Pentru o femeie frigida, viata sexuala (chiar cu barbatul iubit) este considerata un rau iminent. Ea nu participa la actul sexual, il face fara placere, doar de dragul barbatului. Femeile frigide nu sunt in stare nici macar sa-si imagineze senzatiile sexuale. Unele dintre acestea se lasa mingaiate, dar pana la un punct anume. Cum insa barbatul simte necesitatea apropierii in continuare, ele ocolesc dezmierdarile. Asemenea femei considera absenta necesitatilor sexuale o trasatura de valoare, de caracter, apreciind manifestarea fizica a dragostei ca ceva imoral si josnic. Ele nu vor vedea nimic demn in dragoste, deoarece niciodata nu le-a fost dat sa traiasca sentimentul apropierii depline intre doua persoane care se iubesc, in procesul actului sexual, pentru satisfacerea si fericirea reciproca.

Actul sexual, pentru femeia frigida, este intotdeauna o povara si ii pare brutal, sustine W. Reich. Acesta devine o obligatie impovaratoare pentru ea si pentru sotul ei care, pe buna dreptate, raporteaza repulsia ei la sine. Intr-un asemenea caz, nici macar o sublimare nu poate fi de ajutor, deoarece starea precara a vietii sexuale ataca si sublimarile deja existente, descompunindu-le. Adesea, incapacitatea de a lucra apare pe acest fond. Nu mai ramane decit alegerea intre nevroza si infidelitate conjugala. (W. Reich, 1995, p.191) .

Indispozitia, durerile de cap, oboseala vor fi, pentru femeile frigide, motive adesea invocate pentru a refuza contactul sexual. Exista si femei care, de frica apropierii actului sexual, se indispun, incercand astfel sa-si explice lor si partenerului absenta dorintei. Pentru ele, coitul este, de cele mai multe ori, un chin psihic si chiar fizic. Femeile frigide se bucura daca au scapat de actul sexual sau daca acesta constituie o etapa trecuta, reprosandu-le sotilor ca „numai la sex le e mintea”. Parerea lor este ca o casnicie nu este doar pentru „asa ceva”, mult mai importanta fiind intelegerea reciproca in manifestarea dragostei in viata conjugala de zi cu zi. In felul lor, ele au dreptate, insa scopul pe care il urmaresc este cu totul altul: excluderea deplina a vietii sexuale din casnicie. La intrebarea privind numarul contactelor sexuale, femeile frigide vor raspunde: o data pe saptamina sau chiar pe luna.

In unele casnicii, cauza primordiala a certurilor o constituie problemele sexuale. Barbatul devine irascibil si insuportabil cand sotia il refuza invocand noi motive, prefacandu-se ca doarme sau culcandu-se dupa ce el adoarme. Nu rare sunt cazurile cand acesta, dupa incercari zadarnice, cauta s-o posede prin forta. Multe femei frigide accepta divortul pentru a scapa de obligatia actului sexual. Unii barbati se refugiaza in masturbatie, altii stabilesc relatii extraconjugale; cei mai multi insa raman credinciosi, fara a dori o alta femeie, multumindu-se cu smulgerea, uneori, a unei jalnice parti de placere. Cu toate acestea, femeile frigide au succes in activitatea profesionala, unele dintre ele au un permanent sentiment al maternitatii si al dragostei fata de copii, considerandu-se fericite in viata si casnicia lor.

 

---

Referinte:

1. Dafinoiu I., Vargha L., Psihoterapii scurte. Strategii, metode, tehnici, Editura Polirom, Iasi 1995;
2. Bebe Mihaiescu. A face dragoste aproape perfect, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003;
3. John Gray, Marte si Venus in dormitor, Editura Vremea, Bucuresti, 1998;
4. Spence, S.H. (1991) . Psychosexual Therapy. A cognitive-behavioural approach. London Chapman and Hall;
5. Dictionar de psihiatrie si psihopatologie clinica, Bucuresti, 1998;
6. W. Stekel, Psihologia eroticii feminine, Editura trei, Bucuresti, 1997;
7. W. Rech, Functia orgasmului, Editura trei, Bucuresti, 1995;
8. C. Neamtu, Elemente de psihosexologie, Iasi, 2004;
9. W.H. Masters, V.E. Johson, Despre dragoste si sex, (trad. rus.), Moscova, 2000;
10.  S.Schnabl, Barbatul si femeia – relatii intime, Chisinau, 1993.

---

Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Galati Lucretia Preda-Rodeanu – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra. 

Mult timp, tulburarile vietii sexuale a femeii au fost reunite sub termenul global, uneori incarcat de o doza de dispret, de “frigiditate”. Acest termen se refera, de fapt, la mai multe disfunctii, cu cauze si tratamente diferite: incapacitatea de a ajunge la orgasm, incapacitatea de a suporta un raport sexual cu penetrare vaginala (vaginism) si raporturile sexuale dureroase (dispareunie) . 

Disfunctiile sexuale sunt definite ca alterari ale ciclului raspunsului sexual sau ca dureri asociate raportului sexual si pot fi grupate in patru categorii: 

• Tulburari ale libidoului, 
• Tulburari de excitatie, 
• Tulburari ale orgasmului, 
• Tulburari privind actul sexual dureros. 

Vaginismul se incadreaza in ultima categorie, fiind caracterizat printr-o contractie dureroasa a muschilor peri-vaginali in timpul penetrarii. 

Vaginismul este definit in literatura de specialitate ca o contractie dureroasa, involuntara a muschilor peri-vaginali, care se produce mereu sau doar uneori in timpul raportului sexual. Vaginismul nu apartine unei anumite etape a reactiei sexuale ci este o reactie involuntara care intervine in timpul penetratiei, cand este declansata de o scadere a libidoului sau de o alta tulburare orgasmica legata de inhibitia sexuala (fobia de penetratie). 

Vaginismul cauzat de anomalii locale trebuie diferentiat de cel provocat de factori psihogeni. De asemenea, adevaratul vaginism, asociat cu contractura muschilor anusului trebuie separat de pseudovaginismul motivat de o pozitie defensiva a femeii, care prezinta, din diferite motive, o fobie de actul sexual si care strange coapsele, fara o contractie involuntara a muschilor anusului. Deseori, vaginismul se asociaza cu acest reflex de aparare, consecutiv unor raporturi sexuale nesatisfacatoare repetate. Vaginismul este de doua tipuri: 

• Vaginism primar – cand femeia se confrunta cu aceasta tulburare la inceputul vietii sexuale; 
• Vaginism secundar – cand tulburarea survine dupa o perioada in care femeia s-a bucurat de o viata sexuala normala. 

Cauzalitatea vaginismului 

Cauzalitatea este variata si, de multe ori, factorii fizici si psihici trebuie considerati simultan. Vaginismul este legat de multe ori de o boala organica (inflamatie, infectie, malpozitie a organelor genitale, prezenta unui himen rezistent) sau de o tulburare psihologica (nastere dificila, preludiu insuficient, violenta sau stangacie a partenerului, absenta dorintei, viol) . Vaginismul si frigiditatea nu se asociaza, femeia putand ajunge la orgasm prin masturbare. 

Dupa eliminarea cauzelor de ordin organic, printr-un examen ginecologic, se impune si considerarea cauzelor psihologice. Nu e neaparat sa fie regasite structuri de personalitate fobice sau obsesionale. Foarte des, vaginismul trebuie plasat intr-un context plurifactorial in care un eveniment devine element de comunicare sau „simptom de prezentat”. 

Din sfera cauzelor psihologice ale afectiunii se pot aminti: 

• Educatia religioasa stricta; 
• Impotenta partenerului; 
• Viol sau tentativa de viol, relatii incestuoase in timpul copilariei; 
• Frica de sexualitate; 
• Culpabilitate in legatura cu practicile sexuale izolate; 
• Frica de sarcina; 
• Agresivitatea si respingerea partenerului. 

Analiza comportamentala ne arata ca vaginismul este stimulat de anxietate, de frica. Se poate spune ca in terapie situatia poate fi asociata cu o fobie clasica: fobia de penetratie, unde motorul este anxietatea asociata cu toate modificarile neurovegetative, emotionale si comportamentale, urmand modelul pavlovian (S-R) sau pe cel al lui Skinner. Dupa cateva incercari si esecuri repetate – penetrare – durere (din cauza unei insuficiente lubrifieri sau a ingustarii vaginului etc.) asociata cu anxietatea – pasul urmator va fi evitarea situatiei-problema. Acest lucru constituie cea mai buna metoda pentru scaderea in intensitate a anxietatii dar, in acelasi timp, si cea mai sigura solutie de mentinere a problemei sexuale. In aceste situatii, cognitivistii atentioneaza asupra mai multor tipuri de ganduri negative, pe care le poate avea clienta: 

• Ganduri negative interne: „Este vina mea ca nu pot sa simt placerea”; 
• Ganduri negative externe: „Daca partenerul meu ar fi mai tandru…”, „El nu va suporta situatia asta prea mult timp…”; 
• Ganduri negative globale: „El nu ma va mai iubi, nu valorez nimic, corpul meu nu imi mai place”. 

Daca schema explicativa a disfunctiei sexuale este privita detasat, trebuie considerati si alti factori care interfereaza in terapie. 
Pe de o parte, rolul partenerului care, foarte frecvent, dupa o serie de incercari repetate soldate cu esec, participa, cu acordul mai mult sau mai putin deschis al partenerei la mentinerea simptomului, acceptand, la fel de frecvent si foarte usor, sa nu fie el cel care initiaza schimbarea si, pe de alta parte, rolul dinamicii conjugale in aparitia si mentinerea disfunctiei sexuale. 

Tratament

Obiectivele prioritare ale interventiei psihologice in cazurile de vaginism se refera mai ales la reducerea starii de anxietate asociata cu contactul sexual si eliminarea spasmelor musculare care impiedica penetrarea. Tehnicile specifice folosite in terapie sunt: 

• Educatia sexuala, pentru a oferi informatii despre dinamica raspunsului sexual, cu scopul de a imbunatati cunostintele care se refera la sexualitate; 
• Invatarea relaxarii, care va favoriza eliminarea raspunsurilor de evitare, controlul nivelului de anxietate si controlul raspunsurilor din timpul actului sexual; 
• Invatarea auto-explorarii si auto-stimularii, cu scopul de a creste gradul de cunoastere a reactiilor propriului corp la stimulare; 
• Exercitiile Kegel care vor facilita identificarea si controlul acestor muschi; 
• Conceperea unor programe de dilatatie vaginala progresiva. 

Etape de tratament

Mai multe etape urmeaza a fi parcurse in cazul tratamentului vaginismului. Ele reiau principiul progresului dozat al desensibilizarii sistematice. Inca de la prima intalnire, ceea ce e important e ca terapeutul sa reuseasca sa propuna pacientei o confruntare progresiva cu situatia problematica, in etape succesive, facandu-se apel la la motivatia si interesul pacientei pentru buna desfasurare a terapiei. Se va crea o ierarhie de situatii, efectuand exercitiile de la cel mai simplu de rezolat, pana la cel mai complex. 

In prima parte a terapiei, clienta poate lucra singura, fara ajutorul partenerului, dar colaborand in permanenta cu terapeutul, desi exerciite sunt facute pe cont propriu. Partenerul nu va fi invitat in terapie decat dupa finalizarea acestei prime parti. Partenerului trebuie sa i se explice faptul ca lipsa participarii sale in prima parte a terapiei nu reprezinta o dorinta de excludere a sa, ci o necesitate temporara care ii va facilita pacientei o buna abordare a problemei, ferind-o de factori anxiogeni, deloc neglijabili. 

In fiecare etapa a terapiei, va fi efectuata o auto-evaluare a anxietatii cu note de la 0 la 8, adresandu-se urmatoarea intrebare: ”Raportandu-va la exercitiul pe care l-ati facut acum, cum va notati starea de anxietate, de la 0 la 8, in comparatie cu ce ati simtit in ultima noastra sedinta?” 

1. Etapa I: Activitati premergatoare terapiei propriu-zise. Terapia va incepe prin consolidarea unei relatii de incredere intre clienta si terapeut, concentrata pe informare, si prin reasigurarea din partea terapeutului ca nu se doreste banalizarea problemei. Trebuie luat in considerarea faptul ca femeia cu vaginism are de multe ori carente in ceea ce priveste cunoasterea propriei sale anatomii si sexualitati, ceea ce ameninta insasi intelegerea raportului sexual. Pot fi utile informatiile simple, utilizarea diapozitivelor, a desenelor, care au, de multe ori, un efect anxiolitic. In paralel, se poate instrui si partenerul asupra conformatiei anatomice si asupra sexualitatii femeii. 

2. Etapa a II-a: Auto-explorarea: privire – atingere – penetrare. Pacienta va lucra singura la construirea viziunii asupra propriului corp, in fata oglinzii, permitand astfel acceptarea directa a propriului sex, risipirea falselor credinte si a prejudecatilor. Terapeutul va contribui la deculpabilizarea actiunii de auto-stimulare. Aceasta etapa consta intr-o explorare externa a vaginului, cu ajutorul unui deget si cu lubrifiant, in experimentarea placerii si a atingerii, fara grija excitatiei; se maseaza apoi orificiul vaginului, atingand muschii care se contracta. Unele femei prefera sa se priveasca in timp ce se ating, in timp ce pentru altele atingerea este mai putin angoasanta decat vizualizarea in sine. Daca prima partea a cestei etape a fost evaluata cu un grad de anxietate foarte scazut pe scala de la 0 la 8, se poate trece la pasul urmator, care va obisnui progresiv femeia cu penetrarea, folosindu-si in acest scop propriul deget.  Acest tip de exercitii trebuie repetate zilnic de clienta pentru aproximativ un sfert de ora. De obicei, exercitiile de auto-explorare si auto-stimulare se asociaza cu exercitiile Kegel, pe care clienta le efectueza, de asemenea, singura si care au rolul de a ajuta clienta sa constientizeze modul in care poate contracta, asa cum doreste, sfincterul anal, uretral si vaginal; pacienta este multe ori surprinsa ca poate contracta la comanda muschii peri-vaginali, pana la contractia totala a muschilor anusului. Terapeutul poate spune clientei sale ca aceste exercitii vor actiona asupra tonusului muscular al vaginului, ca vor influenta modul in care ea va putea controla constient aceasta tonicitate si ca ele permit o mai buna lubrifiere vaginala, importanta pentru calitatea actului sexual.  Concluzionand, femeile vor utiliza in fiecare zi, in intervalul unui sfert de ora, urmatoarele exercitii in fata oglinzii: 1. penetrare cu ajutorul degetului; 2. exercitii Kegel asociate cu tehnici de respiratie (expiratie si inspiratie, cu respiratie abdominala) .

3. Etapa a III-a: Includerea partenerului. Partenerul este inclus in terapie. Se faciliteza sensibilizarea cu corpul barbatului gratie exercitiilor de sensibilizare generala si genitala. In etapele de desensibilizare in vivo, terapeutul nu va propune reluarea directa a raportului sexual de catre cei doi parteneri. In prealabil, cuplul va parcurge si alte etape, in paralel cu exercitiile Kegel. Pare util, ca de altfel in toate etapele acestei terapii, de a da femeii controlul operatiunilor, pentru a-i intari ideea ca nu este un obiect al manipularii, asa cum credea, si ca senzatiile pe care le simte le poate controla. Astfel, pozitia dominatoare a femeii este de cele mai multe ori cea mai buna in cadrul terapiei pentru ca ea are initiativa. Partenerul, desi inactiv la inceput, asteapta un ordin din partea partenerei pentru a se mobiliza. Acesta este un semn ca ea este relaxata si ca accepta actul sexual. Numai femeia care are un partener sexual cu care intretine o relatie stabila poate sa urmeze tratamentul destinat vindecarii tulburarilor sale sexuale. Partenerul trebuie sa-i ofere din timpul sau, sa fie rabdator si, eventual, sa renunte pentru un timp la anumite practici sexuale care ar putea fi la originea tulburarii. 

Paralel cu aceste etape ale terapiei, sedintele cu ambii parteneri sunt importante pentru a elucida factorii de mentinere, individuali sau relationali si importantele probleme de comunicare.

Pentru tratarea cazurilor de vaginism, terapia medicamentoasa este uneori utilizata (anxiolitice), pentru a ajuta pacienta sa depaseasca o etapa dificila din viata sa si pentru a elimina stresul provenit din confruntarea cu situatia problematica. 

Exercitiile Kegel 

Denumite dupa cel ce le-a descoperit, dr. Arnold Kegel, aceste exercitii sunt extrem de utile in tonifierea si intarirea muschiului pubococcigian (muschiul PC) – muschi pelvian ce formeaza baza sanatatii sexuale. Atunci cand faci exercitiile, pui in actiune si musculatura abdominala si intreaga musculatura din zona bazinului. 

O modalitate prin care femeia isi da seama care sunt muschii pe care trebuie sa ii puna la treaba este de a se opri in mijlocul mictiunii. Muschii pe care ii contracta in acel moment sunt, de fapt, muschii pe care are datoria de a-i pune la punct. Un sfat suplimentar ca sa isi dea seama daca nu pierde vremea este sa introduca un deget in vagin si sa monitorizeze activitatea. Daca simte cum degetul este “strivit” de pereti, atunci este pe drumul cel bun. Femeile au doua grupe de muschi sexuali si ambele pot fi dezvoltate. 

Se poate incepe prin a face cate 5 minute de exercitii de doua ori pe zi. Nu trebuie decat ca persoana sa isi contracte muschii vaginali, sa mentina contractia timp de 1-2 secunde, sa se relaxeze si apoi sa o ia de la capat. Pe parcurs, poate incerca sa contracte cat mai puternic acesti muschi sau poate incerca diverse variatii ale exercitiilor. De exemplu, poate incerca sa contracte de jos in sus sau sa “impinga”. Cand se simte mai sigura pe sine, poate opta pentru exercitiul “lift”. Trebuie sa isi imagineze ca vaginul ei este un lift. Incepe sa contracte pornind de la parter, de la orificiu, apoi avanseaza incet si facand pauze intre etaje, pana cand ajunge la etajul 10.  Aceste exercitii sunt de trei feluri: 

• Tipul I: Contractii lente. Ca executie: contracti puternic muschii pubococcigieni ca si cum ai vrea sa opresti fluxul urinar. Pastreaza contractia 3-5 secunde si apoi relaxeaza-te. 
• Tipul II: Contractii rapide. Incordezi si relaxezi alternativ muschii pubococcigieni, cat poti de repede si cat poti de mult. 
• Tipul III: Impingeri. Ca atunci cand te opintesti sa impingi o mobila; astfel ne explica foarte plastic si pe intelesul tuturor in cartea “A face dragoste aproape perfect” aparuta la editura Humanitas, Bebe Mihaescu. 

Concluzii 

• Tulburarile sexuale reprezinta o amenintare destul de importanta la adresa longevitatii cuplului, pentru ca sexualitatea este, printre altele, un mod de comunicare de tip emotional si senzual. 
• Vaginismul este contractia involuntara care apare sub forma de spasme, a muschilor perineali si ai coapselor, care face imposibila penetrarea vaginala. Obiectivele prioritare ale interventiei psihologice in cazurile de vaginism se refera mai ales la reducerea starii de anxietate asociata cu contactul sexual si eliminarea spasmelor musculare care impiedica penetrarea. 

Tehnicile folosite in terapie reiau principiul progresului dozat al desensibilizarii sistematice. In terapia cognitiv-comportamentala a vaginismului sunt parcurse 3 etape: 

• Prima etapa presupune consolidarea unei relatii de incredere intre clienta si terapeut, concentrata pe informare. 2. Sunt folosite exercitii de cunoastere a anatomiei si propriei sexualitati prin utilizarea desenelor; 
• In etapa a doua se realizeaza deculpabilizarea actiunii de auto-stimulare si consta intr-o explorare externa a vaginului, cu ajutorul unui deget si cu lubrifiant, in experimentarea placerii si a atingerii, fara grija excitatiei. Se utilizeaza exercitiile Kegel. 
• Partenerul este inclus in terapie, dar femeia este cea care are controlul actiunii sexuale. 

Referinte:

1. 1. Dafinoiu I., Vargha L., Psihoterapii scurte. Strategii, metode, tehnici, Editura Polirom, Iasi 1995;
   2. Bebe Mihaiescu. A face dragoste aproape perfect Editura Humanitas, Bucuresti, 2003;
   3. John Gray, Marte si Venus in dormitor, Editura Vremea, Bucuresti, 1998;
   4. Spence, S.H. (1991) . Psychosexual Therapy. A cognitive-behavioural approach. London Chapman and Hall;
   5. http://psihosexologie.eu;
   6. Dictionar de psihiatrie si psihopatologie clinica, Bucuresti, 1998;
   7. W. Stekel, Psihologia eroticii feminine, Editura trei, Bucuresti, 1997;
   8. W. Rech, Functia orgasmului, Editura trei, Bucuresti, 1995;
   9. C. Neamtu, Elemente de psihosexologie, Iasi, 2004;
   10. W. H. Masters, V.E. Johson, Despre dragoste si sex, (trad. rus.), Moscova, 2000;
   11. S. Schnabl, Barbatul si femeia – relatii intime, Chisinau, 1993. 

Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Galati Lucretia Preda-Rodeanu – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra.  

Pentru o femeie, viata sexuala poate fi mai putin traumatizanta daca nu exista sau existand, daca este incompleta sau distorsionata. Plasticitatea psihica a unei femei este foarte mare. In conditiile absentei sau prezentei insuficiente a compatibilitatii fizice de cuplu, o femeie poate sa faca uz de capacitatile sale formatoare de libidou fara refulare sau nevroza sau chiar surmontandu-le. Nativitatea sa narcisista va ajuta femeia sa iasa din impasul refularii sau insatisfactiei sexuale in orice moment si sa obtina relaxarea pulsiunilor cu usurinta.

In situatia unei dezvoltari normale prepubertare si pubertare, fara experienta sexuala, daca intalneste un barbat fara abilitati de consum adecvat al unui raport sexual dar pe care il iubeste, femeia isi va adapta si etalona criteriile de satisfactie sexuala dupa exigentele si tiparul creativ al partenerului. In numele datelor afective si emotionale cu care si-a investit partenerul pentru ca a ales-o si, astfel, i-a alimentat narcisismul, femeia este dispusa la toleranta in raport cu imperfectiunea (frustrarea) orgasmica, dar intoleranta fata de frustrarea afectiva.

Relatia cu partenerul vs. acuplarea sexuala

In conditiile prezentei partenerului ca subiect al investitiei afective, problema acuplarii sexuale, a obtinerii orgasmului poate trece pe un plan secundar, fara riscul unei frustrari sexuale sau a unei refulari. Femeile pentru care relatia cu partenerul da sens existentei lor si identitatii lor de femeie, nu-si vor recunoaste frigiditatea si nu o vor identifica cu un dezechilibru psihic, cu un simptom, cu o nevroza. Frigiditatea este considerata de unii specialisti ca un fenomen relativ, intrucat multi barbati sustin ideea obtinerii unui orgasm pe care partenera lor nu-l constientizeaza: ei percep tensiunea contractila a musculaturii utero-anexiale. Acest proces este un orgasm, pe care subiectul feminin il percepe ca pe o stare de bine generalizat post-coital, similar obtinerii orgasmelor clitoridiene si vulvo-vaginale. Apare urmatoarea intrebare: cat de importanta este dorinta sexuala pentru calitatea orgasmului, pentru echilibrul psihic al femeii si al cuplului?

Libido si orgasm 

Sunt autori care sustin ideea unui echilibru psihic posibil si in conditiile absentei acestor doi parametri ce definesc o relatie sexuala optima (libido si orgasm). Obiceiurile socio-culturale ale unei femei (relatie de cuplu implinita pe plan afectiv; organizare eficienta a vietii de familie; implinire profesionala si materiala; prezenta copiilor, etc.) reclama la reflectie asupra frigiditatii si refularii unei femei. Sunt dezvoltate teorii care sustin ca aceste valori etice si estetice ale unei femei au canalizat si sublimat libido-ul acesteia spre activitati practice si culturale. Simbolul falic il reprezinta, pentru acest tip de persoana, insasi barbatul ca un tot unitar. Atentia pe care o revarsa asupra acestuia o implineste spiritual, matern, material, socio-profesional. Cele doua structuri anatomice genitale (masculin si feminin) nu mai este necesar sa se acupleze pentru a intretine dragostea femeii. Ea intelege satisfactia sexuala astfel: frigiditatea, refularea, insatisfactia sexuala nu exista. Acest tip de femeie nu proiecteaza asupra penisului, a zonelor erectile masculine, dorinta in ceea ce inseamna substrat genital. Erotizarea zonelor native erogene genitale nu este necesara.

Corpul femeii este construit si investit sensorial si psihic sa vibreze la apropierea si atractia sexului masculin. Trezirea vaginului la functia sexuala depinde in intregime de activitatea barbatului. In geneza erogenitatii vaginale, tatal joaca in mod inconstient rolul primului seducator, prin dragostea pe care i-o poarta si i-o arata copilului. Subiectul feminin incepe sa constientizeze disponibilitatea genitalitatii sale in doua directii:

• Accesul la corpul barbatului: se dezvolta libido-ul,  generator de pulsiuni genitale inconstiente initial, apoi constiente, progresive ca intensitate. Aceste pulsiuni ii vor investi corpul femeii cu narcisism (“grupare unitara a dragostei de sine, pentru sine, sau pentru propria imagine”)

• Maternitatea. In conditiile neidentificarii partenerului ideal, compatibil cu femeia din punct de vedere fizic si psihic, procrearea devine un fenomen anxios. Apare anxietatea fata de libido, fata de pulsiuni, fata de o posibila deteriorare a organelor genitale, anxietatea de pierdere a dragostei de obiect. Pulsiunile genitale conduc la o relatie coitala facuta cu rezerve, neidentificata ca fiind implinita in planul libido-ului si al orgasmului, dar dorita prin prisma procrearii. Dorinta de a avea copii nu se identifica cu nivelul maxim al pulsiunilor genitale.

 Daca o femeie nu doreste sa aiba copii si barbatul de langa ea nu i-a descifrat complexitatea trairilor afective si erotice, neajutand-o sa se cunoasca pe sine, constructiile psihice si mentale ale acesteia vor erotiza insuficient caile genitale.

Cu cat o femeie isi optimizeaza cu un partener compatibilitatile sale afective si sexuale, cu atat satisfactiile sexuale sunt mai mari, cu atat raportul sexual este mai performant. Astfel de femei au atins cote inalte evolutive ale genitalitatii lor si au devenit constiente de dorinta lor sexuala. Narcisismul lor este intretinut generos, iar inclinatiile lor de a-si investi dorintele in valori culturale, intalniri sociale este de tip descendent.

Aparatul genital feminin, prin structura si functia care o deserveste, generator de erotism, poate ramane un loc neexplorat sau chiar ignorat de limbajul verbal sau nonverbal al actului sexual, dar in nici un caz insensibil. In sentimentele pe care femeia le are fata de barbat, una dintre trasaturile iubirii se raporteaza la calitatile native ale organelor genitale externe ale subiectului masculin.

Intransigentei masculine legate de dimensiunile penisului, femeia ii opune prioritatea satisfactiei orgasmice prin actul sexual, indiferent de dotarea masculina.

Erogenizarea cailor genitale precum si satisfactia sexuala pot fi serios afectate chiar in conditiile unei disponibilitati masculine fara cusur, de o suita de evenimente traumatizante din viata unei femei: deflorari brutale si nedorite, viol, incest, etc.

Se creaza astfel premizele aparitiei unui conflict psihic intre dorit si interzis, intre existenta libido-ului si capacitatile de acceptare ale eului in conditiile unor reprezentari nedorite care insotesc excitatia.

 

---

Referinte:

1. 1. C. Carnoy, 2001, ABA-ul sexualitatii, Ed. Teora, Bucuresti.
   2. Francoise Dolto, 2005, Sexualitatea feminina, Ed. Trei, Bucuresti.
   3. V. Mihaescu (red), 2006, Psihologie sexuala aplicata, Ed. Fides, Iasi.
   4. V. Nitescu, 2004, Totul despre sexualitatea normala si patologica, Ed. Muntenia, Constanta.
   5. Mihaescu, B. (2004), Cuplul conjugal, ori la bal, ori la spital, Editura Humanitas, Bucuresti. 

---

Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Galati Lucretia Preda-Rodeanu – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra. 

Dupa o ipoteza a lui Freud „barbatii se tem de femei pentru ca ele sunt‚ asemanatoare si neasemanatoare, asemenea lor si, totusi, diferite”. Asadar, care sunt, potrivit lui Freud conditiile acestei alegeri erotice?

Femeia nu trebuie sa fie libera. Casatorita, logodita etc., ea apartine unui altul care, din acest motiv, „devine cel de-al treilea lezat”. Aceasta conditie este „implacabila”, sine qua non, pana intr-atat incat aceasta femeie, cat este libera, ramane neobservata. Aceasta femeie trebuie sa aiba, in ceea ce priveste viata ei sexuala, o reputatie dubioasa, iar fidelitatea sa-i fie indoielnica, conditie pe care Freud o numeste, cu o anumite duritate, „iubirea pentru o tarfa”. Tot Freud abordeaza femeia printr-un studiu al tabu-ului virginitatii, bazat pe referinte antropologice.

Virginitatea este marturia unui drept de posesiune si de exclusivitate; ea are o valoare comerciala si sacra. Deflorarea este un act particular, important, sacru, pentru ca este sangeros (ca si menstruatia si crima) si pentru ca participa la „angoasa de inceputuri”. Acest act este tabu si nu se poate efectua, la popoarele asa-zis primitive, decat dupa anumite ritualuri. In realitate, tabu-ul virginitatii si cel al deflorarii nu sunt decat cazuri particulare ale vietii sexuale care, in ansamblul sau, este tabu. Intr-un mod inca si mai general, femeia este tabu.

Intrebare: de ce?

Pentru ca ea este alta, diferita, deci potential periculoasa. Si Freud se sprijina pe „narcisismul micilor diferente” pentru a explica neincrederea, ostilitatea, teama pe care le inspira femeile barbatilor. Sexualitatea feminina este diferita pentru ca femeia este lipsita de penis. Stupefiati, la inceput neincrezatori, apoi chiar terorizati atunci cand vad corpul mamei sau surorii lor, baietii isi spun ca, daca ele nu au penis, inseamna ca a fost taiat. In plus, explicatia revitalizeaza amenintarile vizand masturbarea. Aceasta fantasma persista, mai mult sau mai putin inconstient, in orice barbat adult: femeia este diferita; daca nu are penis, inseamna ca a fost castrata; iar daca a fost castrata, inseamna ca aceasta castrare este posibila. Daca, in fine, ceea ce este foarte evident, ea vrea sa aiba ceea ce nu are sau nu mai are, atunci este cel putin revendicativa si potential periculoasa, mai precis, castratoare.

Tabloul pe care il propune Freud, se vede, este sumbru: barbatii se tem de femei pentru ca ele sunt diferite, castrate si castratoare; ele ii slabesc, ii contamineaza, sunt totodata slabe, impotente si de temut, asadar demne de dispret.

Si, in plus, adauga Freud, este adevarat ca sunt de temut, fiindca, in cultura noastra, in raport cu sexualitatea, ele vor sa se revanseze; aceasta, in masura in care deflorarea a fost pentru fiecare nu doar un dureros cvasi-viol ci, mai ales, o rana narcisica, pentru care ii va purta pica celui care a produs-o. De unde si ritualurile de deflorare la primitivi, in scopul inlaturarii reprosurilor facute de femeie tanarului sot.

Antropologii contemporani isi pastreaza dubiile in privinta interpretarilor freudiene asupra tabu-ului virginitatii. Totusi, ramane progresul interpretativ: barbatii vad diferenta dintre sexe ca o castrare suferita de femei, ceea ce reia, la adult, explicatiile pe are si le dau copiii. Aceste explicatii sunt universale, pur si simplu, pentru ca sunt banale: daca nu exista penis, inseamna ca a fost taiat. Explicatia este banala, dar este, mai ales, obligatorie: narcisismul nu cunoaste si nu admite diferenta naturala; trebuie sa existe o explicatie.

Barbatii se tem de sexualitate si pentru ca ii pune in prezenta femeilor, iar aceste relatii a barbatilor cu femeile sunt, in contextul oedipian, sub stapanirea complexului castrarii. Enigma sexualitatii, „roca”, este refuzul femininului, prin teama de castrare.

Feminitatea, in opinia lui Freud, este un ansamblu de calitati, cele pe care le poseda femeile si care le imbogatesc mai mult frumusetea, gratia, podoabele etc. Feminitatea unei femei semnifica faptul ca ea detine, ca nu este lipsita de, ca are ceea ce trebuie si ca este cum se cuvine ca sa nu evoce castrarea si sa trezeasca astfel dorinta masculina, fara a declansa angoasa.

---

Referinte bibliografice:

1. 1. Cournut, Jean, „De ce se tem barbatii de femei”.Ed. Trei, 2003
   2. Dolto, Francoise, „Sexualitatea Feminina”, Ed. Trei, 2005
   3. Green, Andre, Presses Universitares de France, Paris, 1990
   4. Pease, Alan & Pease, Barbara, „Why men don’t listen and women can’t read the maps”, 1998
   5. Verma, Vinod, „Kama Sutra pentru Femei”, Pro Editura si Tipografie, 2004
   6. Dr. Wikoff, Johanina, Romaine S. Deborah, „Kama Sutra”, Ed. Curtea Veche, 2006

---

Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Galati Lucretia Preda-Rodeanu – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra.