În jurul vârstei de 12–13 ani, mulți copii devin mai curioși în legătură cu propriul corp. Pubertatea aduce schimbări fizice și emoționale, iar uneori adolescentul descoperă că atingerea unei anumite zone îi produce o senzație plăcută. Pentru părinte, poate fi un subiect stânjenitor. Pentru copil, felul în care reacționăm poate face diferența dintre o conversație firească și una care îl lasă cu vinovăție sau teamă.
Cabinet Psihologie Galați: Str. G-ral Iacob Lahovary nr. 6, Centru (Winmarkt)
: 0740 226 826
Curiozitatea față de propriul corp nu trebuie întâmpinată cu rușinare
Un mesaj simplu poate fi: „Corpul tău se schimbă și e firesc să fii curios în legătură cu el. Ai descoperit că unele zone sunt mai sensibile și că atingerea lor poate produce senzații diferite.”
O comparație familiară îl poate ajuta pe copil să înțeleagă că descoperirea propriului corp nu este ceva murdar sau rușinos: uneori ne scărpinăm în cap, ne atingem urechea sau ne gâdilăm, iar senzațiile sunt diferite în funcție de zona corpului. Zona genitală este mai sensibilă, iar atingerea ei poate produce o plăcere mai intensă. Comparația este doar un punct de pornire pentru conversație; nu înseamnă că toate aceste gesturi sunt identice.
Este important să vorbim calm, fără ironii, amenințări sau etichete precum „murdar”, „rușinos” ori „anormal”. Chiar dacă părintele se simte surprins sau stânjenit, poate lua o pauză și reveni la discuție când se simte pregătit. Copilul are nevoie să știe că poate pune întrebări și că nu va fi umilit pentru curiozitatea lui.
Masturbarea și regulile despre intimitate
Adolescentul poate afla că unii oameni se masturbează, iar alții nu. Ambele situații pot fi normale. Nu este nevoie să-i spunem că trebuie să facă acest lucru sau că ar trebui să-l evite. Putem explica faptul că fiecare persoană are propriile alegeri, ritm și limite.
În același timp, e potrivit să discutăm despre intimitate: corpul îi aparține, iar atingerile intime sunt personale. Dacă alege să exploreze aceste senzații, acest comportament ține de spațiul privat, nu de spațiile comune. Îl putem învăța și că nimeni nu are dreptul să-i ceară să-și atingă zonele intime, să îl atingă fără acord sau să îi ceară fotografii intime.
Familiile pot avea valori și reguli diferite în privința felului în care discută despre sexualitate. Aceste diferențe pot fi explicate fără să transformăm subiectul într-o sursă de rușine. Părintele poate spune ce consideră potrivit în familia sa și, în același timp, poate transmite că întrebările copilului sunt binevenite.
Un posibil mod de a începe conversația
„Vreau să vorbim puțin despre corpul tău și despre schimbările din perioada asta. Poate ai observat că unele zone sunt mai sensibile sau că atingerea lor produce senzații plăcute. Se numește masturbare atunci când cineva își atinge propriile organe genitale pentru plăcere. Unii oameni fac asta, alții nu. Nu e ceva despre care trebuie să te simți rușinat. Este un comportament personal, care ține de intimitate. Dacă ai întrebări sau ceva te neliniștește, poți să-mi spui.”
Nu este necesar ca părintele să ofere toate informațiile într-o singură discuție. Uneori, copilul are nevoie doar de un răspuns scurt, iar alteori revine cu întrebări după câteva zile. O conversație firească, reluată la nevoie, poate fi mai utilă decât o explicație lungă și solemnă.
Când merită să cerem sprijin
Masturbarea, în sine, nu indică o problemă. Este util să discutăm cu un medic sau cu un specialist dacă adolescentul este foarte tulburat de ceea ce simte, dacă apar durere sau leziuni, dacă comportamentul îi afectează activitățile obișnuite ori dacă există indicii că a fost presat, atins sau expus la situații sexuale nepotrivite.
A vorbi despre masturbare fără rușinare nu înseamnă să renunțăm la reguli și limite. Înseamnă să le explicăm cu respect, astfel încât adolescentul să poată înțelege că are dreptul la intimitate, că poate spune „nu” și că poate cere ajutor atunci când ceva îl neliniștește.
Articol scris de Lucreția Preda-Rodeanu, psiholog clinician și psihoterapeut în Galați.