content top
Dorința sexuală scăzută

Dorința sexuală scăzută


În literatura de specialitate, tulburarea dorinţei sexuale sau hipoactivitatea dorinţei sexuale este descrisă din mai multe puncte de vedere. Unii o abordează ca o scădere a interesului sexual–scăderea libidoului sau frigiditate. În DSM-IV, “elementul esenţial al unei dorinţe sexuale diminuate îl constituie o deficienţă sau o absenţă a fanteziilor sexuale şi a dorinţei de activitate sexuala. Ea poate fi globală, atunci când cuprinde toate formele de manifestare sexuală sau poate fi situaţională şi limitată la un anumit partener sau activitate sexuală”. 

Literatura de specialitate descrie scăderea interesului sexual în termeni de libido scăzut sau dorinţă sexuală inhibată. Este cea mai frecventă disfuncţie sexuala întâlnită la femei.

Absenţa dorinţei sexuale determină o alterare a excitaţiei sexuale, adică modificarea lubrifierii vaginale şi congestia organelor genitale externe asociate frecvent cu o alterare a orgasmului (absenţa totală, simpla rarefiere a orgasmului sau sindromul dureros adesea întâlnit în anorgasmiile prin hipercontrol). Diferenţa între frigiditate si anorgasmie este aceea că, în anorgasmie există o lubrifiere vaginală, o dorinţă sexuală care poate adesea să fie normală, o aşa-numita excitaţie, dar orgasmul este fie nesatisfăcător sau incomplet, fie absent. Consecinţa unei anorgasmii poate fi o dorinţa atenuată şi, in concluzie, o frigiditate secundară. Se consideră că, în practică, relaţia dintre anorgasmie şi frigiditate este una foarte strânsă. O femeie cu tulburare orgasmică poate evolua într-o femeie frigidă.

Diferenţele între dorinţă şi orgasm sunt exprimate astfel: “nu există relaţii strânse şi necesare între intensitatea dorinţei şi aptitudinea de a ajunge la orgasm. Orgasmul nu este întotdeauna simptomul satisfacţiei şi armoniei sexuale. Juisarea poate fi făcută şi în durere…” 

Tablou clinic si evaluare

Dorinţa sexuală scăzută se referă la totalitatea comportamentelor motorii, verbale, cognitive şi totalitatea fanteziilor care preced consumarea comportamentului sexual. Persoanele care suferă de hipoactivitate prezintă, de fapt, o lipsă a acestei faze. Se consideră că aceste probleme sunt mai dificil de descris decât acelea care implică un anumit răspuns al aparatului genital masculin sau feminin. 

Literatura de specialitate descrie persoanele cu o astfel de tulburare în maniera următoare:

    • Au o frecvenţă scăzută a activităţii sexuale;
    • Le-ar plăcea să aibă activitate sexuală cât mai puţin posibil;
    • Prezintă mai rar comportamente de masturbare;
    • Resimt mai puţin dorinţa de a avea o activitate sexuală;
    • Sunt nesatisfăcuţi de propria sexualitate;
    • Percep puţină satisfacţie sexuală la partenerii lor;
  • Reacţionează mai puţin pozitiv la iniţiativele sexuale ale partenerului; răspund acestor cereri ale partenerului involuntar;
  • Nu reacţionează la prezentarea unui material erotic sau pornografic.

Deşi sunt caracterizate printr-o frecvenţă scăzută a activităţii sexuale, aceasta poate, totuşi, să crească, datorită presiunilor din partea partenerului sau a necesităţilor nonsexuale şi ca urmare a lipsei de normativitate. Indivizii cu dorinţă sexuală diminuată pot avea dificultăţi în dezvoltarea unor relaţii sexuale stabile, ajungându-se până la ruptura maritală. Repertoriul sexual al persoanelor cu acest tip de probleme sexuale este mai restrâns.

Este importantă nu doar evaluarea dorinţei sexuale în sine, ci şi a diverşilor factori care îi sunt asociaţi, cunoaşterea funcţionării sexuale la nivelele diferitelor faze ale activităţii sexuale şi a funcţionării cuplului în general. Printre aspectele foarte importante ale evaluării din timpul terapiei, menţionăm:

  • Frecvenţa cotidiană a fantasmelor sexuale;
  • Frecvenţa săptămânală a activităţii sexuale;
  • Numărul de situaţii în care subiectul a iniţiat un comportament sexual;
  • Frecvenţa săptămânală a activităţilor sexuale în care subiectul a răspuns cererii partenerului mai curând decât să iniţieze un astfel de comportament din propria sa dorinţă;
  • Evaluarea ideilor negative care pot afecta funcţionarea sexuală a subiecţilor;
  • Evaluarea diverselor probleme sexuale (lipsa orgasmului, disfuncţiile de erecţie, etc.) 
  • Evaluarea situaţiei cuplului şi a gradului de nemulţumire maritală.

Psihoterapia tulburarilor de dorinta sexuala

Terapia vizează o ameliorare a calităţii vieţii pe plan sexual şi în funcţionarea de cuplu. Este vorba de un tratament multimodal. Subordonat evaluării făcute de clinicieni asupra problematicii cuplului care prezinta o dorinţă sexuală hipoactivă, accentul va fi pus pe mai multe dimensiuni:

  1. Culegerea de informaţii din diversele faze ale activităţii sexuale, inclusiv din această primă fază reprezentată de apariţia dorinţei.
  2. Reconstrucţia ideilor negative care pot influenţa nivelul scăzut al dorinţei.

Cele mai multe idei provin dintr-o educaţie sexuală severă sau dintr-o experienţă sexuală negativă; persoana poate avea idei devalorizante despre propriul corp mai ales la nivelul organelor genitale sau poate să dezvolte idei negative în timpul activităţii sexuale. 
Foarte important de studiat sunt gândurile automate şi monologul autodepreciativ a imaginilor mentale care duc la stingerea dorinţei. Acestea funcţionează pe baza unor stereotipuri precum:

  • Orgasmul vaginal este singurul orgasm valabil;
  • Atitudinea sexuală feminină trebuie să fie pasivă, atitudinea sexuală masculină trebuie să fie activă;
  • Sexualitatea este întotdeauna înnăscută: relaţiile sexuale trebuie să fie spontane şi nu necesită învăţare;
  • Fanteziile sexuale sunt interzise, mai ales dacă au în centru un partener diferit;
  • Dificultăţile sexuale sunt înnăscute şi reprezintă o fatalitate biologică de neocolit;
  • Dificultăţile sexuale au cauze psihologice atât de profunde încât ele nu pot fi rezolvate nici măcar printr-o terapie de lungă durată;
  • Masturbarea este o practică periculoasă şi ruşinoasă. 

Majoritatea monologurilor interioare şi gândurilor automate reflectă creşterea senzaţiilor dezagreabile faţă de sine. Subiectul se centrează asupra lui însuşi, îşi devalorizează caracteristicile fizice, subestimează capacitatea de a iubi şi de a fi iubit. Pacienţii pot privi corpul şi sexualitatea în general ca având un caracter animalic, opus iubirii rafinate.

Favorizarea emergentei ideilor pozitive si fanteziilor

Psihoterapia pleacă de la ideea conform căreia mărirea frecvenţei fanteziilor este un indicator al creşterii interesului pentru implicarea voluntară într-un act sexual. Acest lucru se realizează de către terapeut prin invitarea la lectură a pacienţilor sau prin vizionarea unor materiale erotice. Mărirea emergenţei scenariilor erotice urmăreşte, de cele mai multe ori, o serie de etape prestabilite: 

1. Conştientizarea pacietului asupra importanţei fanteziilor în apariţia dorinţei.

I se cere unui pacient care a avut fantezii să reactualizeze una sau, dacă nu a avut, să îşi imagineze un scenariu. În cazul în care fanteziile nu au existat, această etapă se centrează pe găsirea unor mijloace de a face posibilă prezenţa lor. Dacă pacientul şi-a construit scenarii în trecut, este rugat să analizeze categoriile care interferează în cadrul scenariului respectiv. Sunt oferite şase categorii de fantezii:

    • Idei erotice (activitate sexuală de grup);
    • Locuri care suscită la erotism (de exemplu a face dragoste într-un loc neobişnuit precum plaja);
    • Momente erotice (în momentul în care se uită la televizor);
    • Persoane erotice (este pus să se gândească la o persoană publică, un actor pe care îl găseşte seducător);
    • Situaţii erotice (este găsit dezbrăcat de către o altă persoană);
  • Senzaţii erotice (respiraţia partenerului, mirosul de parfum al cuiva).

2. Consultarea unui material pe care subiectul îl găseşte ca fiind erotic;

3. Ultima etapă constă în a pune pacientul să îşi imagineze, cu toate detaliile, o fantezie pe care o găseşte foarte stimulantă.

Sporirea calitatii caracterului stimulant al activitatii sexuale din cadrul cuplului:

    • Se poate realiza printr-o serie de exerciţii precum sensibilizarea corporală, discutarea gradului de încredere pe care partenerii îl au în contextul unui libido scăzut. Subiecţii vor deveni conştienţi de faptul că o pierdere a interesului sexual nu înseamnă şi o pierdere a interesului general pentru partenerul de cuplu. 
    • Un alt exerciţiu este acela prin care fiecare membru sugerează scenarii realiste care pot fi aplicate în cadrul activităţii lor sexuale.
    • În sfârşit, stabilirea unor aşteptări realiste, a unui nivel minim al activităţii sexuale, poate determina un nivel optim de satisfacţie la ambii parteneri.
  • Verificarea prezentei altor disfunctii sexuale

Lipsa interesului pentru activitatea sexuală poate genera dintr-o altă disfuncţie sexuală şi dintr-o stare generală de frustare care apare în raport cu acest tip de activitate. De aceea, terapia adresată creşterii interesului sexual se poate realiza în paralel cu terapia unei alte disfuncţii de care suferă pacientul.

Ameliorarea calitatii vietii de cuplu

Ca urmare a identificării factorilor responsabili de neinţelegerea şi supărarea maritală, pot fi utilizate, în vederea ameliorării şi menţinerii calităţii vieţii, diferite tehnici de rezolvare a problemelor, precum şi antrenamentul comunicării în cuplu. De obicei, cuplurile care vin în terapie cu probleme de libido nu prezintă neapărat o comunicare defectuoasă în cadrul cuplului. Totuşi, la nivel sexual şi afectiv, comunicarea pare dificilă. Un obiectiv al antrenamentului comunicării îl constituie comunicarea cu usurinţă pe teme cu caracter sexual.

Datele folosite de autori pentru a obţine aceste rezultate sunt din domeniul clinic. Abordarea multimodală a tulburării de dorinţă sexuală a rezultat cu o ameliorare a problemei la aproape toţi pacienţii la care s-a aplicat această abordare multimodală.

Programul psihoterapeutic 

  1. Evaluarea: înainte de a începe, terapeutul explica ambilor parteneri care este scopul interviului. Pacienţii sunt intervievaţi separat, iar timpul necesar fiecărui pacient este de aproximativ 45 minute. Este sedinţa în care se va cădea de acord şi asupra limbajului folosit de către terapeut şi pacient. La sfârşitul interviului, terapeutul verifica informaţiile pe care pacientul nu doreşte să le afle partenerul. Interviul realizat cu ambii parteneri prermite terapeutului să evalueze cum relaţionează partenerii, în special dacă au o relaţie suportivă şi dacă îşi împart responsabilităţile pentru probleme. În final, terapeutul descrie înţelegerea problemei partenerului şi discuta posibilele planuri terapeutice.

  2. Definirea problemei: în încercarea de a defini problema sexuală a cuplului, terapeutul trebuie să fie conştient de faptul că ceea ce i-a fost iniţial prezentat ca dificultate poate să nu mai fie o problemă fundamentală. Terapeutul trebuie să obţină informaţii specifice când evaluează problema sexuală. Acest lucru se face prin analiza situaţiei celei mai recente când problema a apărut şi se referă în special la:

  • comportamentul specific apărut;
  • la ce se gândea persoana înainte şi după;
  • ce simţea persoana legat de comportamentul apărut.

După ce s-a găsit modelul dificultăţilor sexuale, terapeutul află care sunt schimbările care ar face plăcere pacientului. Se încearcă a se afla dacă ambii parteneri au scopuri comune sau dacă există o discrepanţă puternică între scopurile lor.

  • Consilierea: abordare de scurtă durată al cărei scop este de a ajuta pacientul atunci când a întâlnit dificultăţi pe parcursul terapiei. Aceste dificultăţi pot fi minore sau majore. Apare mai ales atunci când pacientul întâmpină dificultăţi în a-şi realiza tema. Tema pentru acasă antrenează anumite gânduri automate care au în spate o anumită atitudine determinată de o experienţă anterioară sau curentă neplăcută. Gândurile automate determină un răspuns negativ din partea pacientului atunci când este pus în situaţia de a-şi “face tema” şi se finalizează prin comportamente de evitare. 
  • Educarea trebuie să aibă loc atât informal, pe parcursul terapiei, cât şi formal prin recomandări făcute de terapeut spre a citi anumite materiale. Datorită ignoranţei sau lipsei de informaţie, o parte a sedinţelor de terapie trebuie destinate informării, deşi, din practica terapeutică, s-a constatat că pacienţilor le face mare plăcere să citească în particular sau cu partenerul.
  • Terminarea terapiei are loc atunci când cei doi parteneri şi-au stabilizat pattern-ul comportamental sexual nou învăţat care induce dorinţă pentru activitate sexuală şi pot să parcurgă fără probleme întreg ciclul de răspuns sexual.
  • Şedinţa de verificare: terapeutul discută cu partenerii cuplului „eventualele nemulţumiri” referitoare la comportamentul lor sexual.

Se folosesc, în cazul terapiei, o serie de tehnici: 

    1. Relaxarea în timpul antrenamentului autogen – un mijloc potrivit şi necesar de a actualiza elementele corporale. Relaxarea face corpul “prezent” şi permite subiectului să se dezvăluie, să se abandoneze stărilor senzorio-emoţionale. Se creează condiţia favorabilă funcţionării la nivelul imageriei mentale permiţând actualizarea reminescenţelor, fantasmelor sau angoasei. 
    1. Desensibilizarea sistematică în imaginaţie – va conduce la desfăşurarea unor imagini fanteziste, la modificarea cognitivă a schemei relaţionale, la conştientizarea propriului cod, la îmbogăţirea şi flexibilitatea comportamentelor amoroase. 
  1. Desensibilizarea sistematică in vivo – constă în adaptarea sugestiilor la sensibilitatea subiectului, fapt ce permite crearea unor condiţii favorabile în timpul raporturilor sexuale. Scopul este acela de a diminua angoasa performanţei şi a permite obţinerea intimităţii.

 Psiholog Galati 32

Cabinet Psihologie Galati / Programari-0740226826


Referinte:

  1. Cottraux, J., Les thérapies comportamentales et cognitives, 3-e edition, Masson, Paris, 2001 
  2. Holdevici, I., Gândirea pozitivă – ghid practic de psihoterapie raţional emotivă şi cognitiv- comportamentală, Editura Dual tech, Bucureşti, 2000
  3. Howton, K., Salkovskis, P. M., Kirk, J., Clark, D., Cognitive behavior Therapy for Psychiatric Problems, third edition, Oxford University Press, Oxford, 1991
  4. Ladouceur, R., Fontaine, O., Cottraux, J., Therapie comportamentale et cognitive, Masson, Paris, 1993
  5. Poudat, François – Xavier, Traitement comportamental et cognitif des difficulté sexueles, ediţia a doua, Masson, Paris, 1992
  6. Samuel – Lajeunesse, B., Mirabel – Sarron, C., Manuel de thérapie comportamentale et cognitive, Dunod, Paris, 1998
  7. Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, ediţia a patra, Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti, 2003

Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Bucuresti – Lucretia Preda – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra. 


 


468 ad

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *