Adolescenta – desprindere de parinti si pas spre individualizare
Ce se intampla cu un baiat in fata maturizarii sexuale? Încercand un răspuns la aceasta întrebare, nu putem să nu ne gandim la emoţiile contradictorii şi confuze pe care orice băiat le simte: alternanţa dintre speranţă şi frică, dorinţa de a fi autonom, dar şi de a conta pe sprijinul familiei, dorinţa de dragoste, dar şi frica de a fi refuzat. În faza de adolescenţă, băiatul şi fata trăiesc reînnoirea scenariului lor interior şi durerea ce urmează separării de imaginea de sine infantilă şi dependentă.
Procesul de creştere al adolescentului se dezvoltă după faze alternative şi uneori de neînţeles, fie adulţilor, fie adolescenţilor înşişi. La această vârstă este puţin probabil ca persoana să se simtă bine în propriul trup: „sunt prea gras, sunt prea înaltă, sunt prea slabă … ajutor, coşurile, nasul …”. O altă imagine destinată dispariţiei este cea a „copilaşului mamei şi tatălui”. Pentru a deveni adult, copilul trebuie să părăsească protecţia ce i-o oferă părinţii, să considere că trupul său poate fi obiect al dorinţei altora, să treacă de la prezent la proiectarea sinelui în viitor, să cearnă toată lumea valorilor pe care a preluat-o necritic până în acest moment.
Adolescenta – pas spre individualizare
Psihanalistul Peter Blas scrie cu profunzime: „În adolescenţă asistăm la un al doilea pas către individualizare. Primul a fost către sfârşitul celui de-al doilea an, când copilul experimenta cruda distincţie dintre eu şi non-eu. O experinţă asemănătoare, dar mult mai complexă, de individualizare se petrece în timpul adolescenţei şi duce în final, la constituirea simţului identităţii”. Acea identitate pe care Erickson a definit-o „identitatea eu-lui” sau formarea unui sentiment de sine mai stabil şi a unei identităţi sexuale constante. Adolescentul trebuie să treacă prin sită tot ceea ce a învăţat până acum, să accepte în mod critic ceea ce consideră just şi să refuze ceea ce nu acceptă.
Prima fază a acestei operaţii este caracterizată uneori de o anumită distructivitate: practic adolescentul aruncă totul, şi copilul şi apa din baie; aceasta se aseamănă cu faza de „nu” a copilului de doi ani. Este o fază necesară pentru individualizarea psihică. Încet, încet, copilul aruncat cu apa este recuperat şi chiar îmbunătăţit. În această fază predomină idealismul, entuziasmul şi proiectele. Este o fază foarte bogată în energie, creativitate şi potenţialitate, iar adulţii trebuie să continuie să îi stimuleze în loc să se sperie cum se întâmplă adeseori.
Confruntarea cu noile cadre sociale
Deşi traseele pe care evoluează acest proces sunt sinuoase, complicate, presărate cu numeroase bariere şi dificultăţi, deşi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai năvalnic, cu devansări spectaculoase, dar şi cu întârzieri descurajante, la sfârşitul acestui proces ne vom afla în faţa prezenţei unor structuri psihice bine închegate şi cu un grad mare de mobilitate. Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele împreunate de atitudinile copilăreşti şi cele solicitate de noile cadre sociale în care acţionează adolescentului şi cărora el trebuie să le facă faţă, dintre aspiraţiile sale măreţe şi posibilităţile încă limitate de care dispune pentru traducerea lor în fapt, din ceea ce doreşte societatea de la el şi ceea ce dă el sau poate să dea, dintre ceea ce cere el de la viaţă şi ceea ce îi poate oferi viaţa.
Desprinderea de parinti – un proces necesar
În procesul de despridere de părinţi, grupul de vârstă are importanţă fundamentală, el are funcţia de mijlocitor între dependenţa infantilă şi individualizarea adultă. Este ca şi cum copilul, în procesul de desprindere, ar avea nevoie de sprijinul egalilor săi, care îl întăresc, îl fac să simtă că nu greşeşte, să se oglindească în el, îl fac să înţeleagă mai bine emoţiile sale şi dificultăţile lor.
Grupul are reguli precise, dă structura de care fiecare are nevoie (întrucât structura familiei este puternic contstată) . Este vorba despre felul de a se îmbrăca, de a se coafa, un vocabular specific, pe care adulţii adeseori nu îl înţeleg, toate lucruri la care adulţii se opun.
Pornind de la premisa că adolescenţa este o etapă caracterizată prin transformări rapide, furtunoase şi profunde, dezorientare, respingerea adulţilor, decizia privind începerea vieţii sexuale este dificilă, în egală măsură pentru băieţi şi pentru fete. Ea poate să fie o decizie de moment, circumstanţială, care poate ţine de „dorinţa de a fi în pas cu moda” şi cu prietenii sau, dimpotrivă, una îndelung analizată, bazată pe sentimente şi emoţii.
În primul caz, atunci când debutul vieţii sexuale are loc la o petrecere, dacă nu există informaţii în legatură cu metodele şi mijloacele de contracepţie, pot apărea consecinţe dramatice: sarcina prematură, nedorită, risc de avort la o vârstă fragedă sau apariţia unui copil fară tată şi cu o mamă adolescentă, nepregatită să-şi asume un asemenea rol.
În cea de-a doua situaţie, atunci când decizia e bazată pe sentimente, întâiul act sexual are conotaţii emoţionale. În acest caz, cuplul de adolescenţi are, în mod sigur, informaţii referitoare la mijloacele contraceptive, chiar dacă nu are curajul încă să se adreseze unor centre de planificare familială. Decizia de a opta pentru unul sau altul dintre mijloacele contraceptive este luată, de regulă, de comun acord, în cuplu, testând diferitele metode şi alegând-o pe cea mai potrivită.
Psiholog Galati Copii
Cabinet Psihologie Galati / Programari-0740226826
Bibliografie:
-
-
De Carli Indri, M. Iubirea se construieşte, Editura Pauline, Bucureşti, 1999
-
Freud, S. Trei eseuri despre teoria sexualităţii, Editura Centrum, 1991
-
Maurice, J. E., Steven E. T., Brian S., F. Stimularea inteligenţei emoţionale a adolescenţilor, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2003
-
Mihăescu, B. Cuplul conjugal, ori la bal, ori la spital, Editura Humanitas, Bucureşt, 2004.
-
Mitrofan, I. (2000), Orientarea experienţială în psihoterapie, Editura S.P.E.R., Bucureşti.
-
Leave a Reply