Somnambulismul este una din tulburările de somn descrise în Manualul de Diagnosticare și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-IV) produs de Asociația Americană de Psihiatrie, manual utilizat de profesioniștii din domeniul sănătății mintale pentru diagnosticul tulburărilor psihice. Conform acestui manual, somnambulismul se caracterizează prin episoade repetate de activitate motorie în timpul somnului, cum ar fi mersul prin casă sau în afara acesteia, statul în șezut în pat, manevrarea unor obiecte etc., persoana părând să fie trează (deoarece ochii îi sunt deschiși), deși este complet adormită.
Episoadele de somnambulism apar de obicei în prima treime a nopții, în cea mai adâncă fază a somnului. Persoana pare să fie trează, dar nu răspunde persoanelor care încearcă să comunice cu ea. La trezire, nu are nicio amintire sau conștientizare a acțiunilor din timpul somnului. Episoadele pot dura de la câteva minute până la o oră, media fiind între 5 și 15 minute.
Cauze și simptome
Nu s-a descoperit o componentă genetică care să declanșeze această tulburare, însă este de 10 ori mai probabil să apară la rudele apropiate. Tulburarea poate, de asemenea, să fie declanșată de febră (aceasta afectând în mod direct sistemul nervos), de boli generale, consum de alcool, privare de somn sau stres emoțional. Schimbările hormonale care se produc în perioada adolescenței, menstruația sau sarcina pot declanșa, de asemenea, somnambulismul. Episoadele de somnambulism sunt mult mai probabile în timpul perioadelor de stres fiziologic sau psihologic.
Episoadele de somnambulism pot fi declanșate și de anumite medicamente, cum ar fi: anxioliticele, antihistaminicele, stimulentele sau cele prescrise în aritmiile cardiace.
Diagnostic
Diagnosticul tulburării are în vedere următoarele criterii:
- episoade repetate de ridicare din pat în timpul somnului, în prima treime a nopții (de exemplu: statul în șezut și privitul în jur sau mersul pe jos);
- nu răspunde la încercările de comunicare: persoana are ochii deschiși, pupilele dilatate, o privire „pierdută” și nu răspunde la încercările de comunicare. Pot fi de obicei trezite, dar cu mare dificultate;
- nu există amintiri cu privire la incident în starea de veghe, lipsind orice memorie a evenimentelor din timpul episodului de somnambulism. În cazul în care persoana este trezită în timpul episodului, poate avea o amintire vagă a evenimentului. De multe ori, somnambulul poate reveni în pat sau poate adormi într-un alt loc, neavând nicio amintire cu privire la modul în care a ajuns acolo;
- nu există deteriorări la nivelul activității mentale în starea de veghe. Chiar dacă persoana se trezește în timpul unui episod, poate exista o scurtă perioadă de confuzie sau dezorientare, dar nu există nicio afectare a activității mentale sau a comportamentului;
- somnambulismul provoacă un dezechilibru semnificativ în plan social și profesional sau la nivelul unor abilități de funcționare;
- tulburarea nu trebuie diagnosticată în cazul consumului de alcool, abuzului de droguri, medicamentelor sau în cazul unei condiții medicale generale.
Somnambulismul poate apărea la orice vârstă, cel mai frecvent fiind întâlnit la copiii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani. Între 10 și 30% dintre copii au avut cel puțin un episod de somnambulism. Tulburarea de somnambulism este întâlnită la aproximativ 1-5% dintre copii și apare mai frecvent la băieți. Adulții care suferă de somnambulism au de obicei o istorie de somnambulism care provine din copilărie. Evenimente de somnambulism apar la aproximativ 1-7% dintre adulți, în timp ce tulburarea apare la aproximativ 0,5%.
Linia care desparte somnambulismul periodic de tulburarea de somnambulism nu este clar definită. Persoanele sau familiile acestora caută, de cele mai multe ori, ajutor profesionist atunci când episoadele de somnambulism sunt violente, prezintă risc de rănire sau pot afecta capacitatea persoanei de a funcționa.
Întrucât individul nu își poate aminti activitatea de somnambulism, diagnosticul prin intermediul interviului aduce puține beneficii dacă nu este vorba de cineva care a fost martor la acel comportament. Metoda preferată pentru un diagnostic precis este polisomnografia, tehnică ce presupune prinderea de electrozi în diferite locații de pe corpul persoanei afectate, cu scopul de a monitoriza activitatea undelor cerebrale, ritmul cardiac, respirația și alte semne vitale în timpul somnului. Monitorizarea modelelor de unde cerebrale și răspunsurile fiziologice în timpul somnului pot ajuta specialiștii în tulburările de somn să stabilească un diagnostic precis și o modalitate eficientă de tratament, dacă este cazul.
Tratament
Tratamentul pentru somnambulism este de multe ori inutil, mai ales dacă episoadele sunt rare și nu prezintă pericol pentru somnambul sau pentru cei din jur. În cazul în care stresul pare să declanșeze evenimente de somnambulism la adulți, pot fi benefice ședințe de management al stresului și de relaxare progresivă. Hipnoza clinică și psihoterapia pot fi utile pentru acele persoane ale căror probleme psihologice stau la baza problemelor de somn.
Medicamentele sunt uneori folosite în cazuri mai severe, în special la adulți. Când sunt utilizate, acestea sunt de obicei prescrise în cea mai mică doză necesară și numai pentru o perioadă limitată.
La copii, somnambulismul este relativ comun și nu este un motiv de îngrijorare decât atunci când există riscul de rănire accidentală. Părinții ar trebui să își ia măsuri de precauție: securizarea scărilor, blocarea ferestrelor, eliminarea obiectelor periculoase etc.
Referințe
- Dicționar de psihiatrie și psihopatologie clinică, București, 1998
- Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a patra, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi, București, 2003
- Beers, Mark H., MD și Robert Berkow, Manualul Merck de diagnostic și tratament, ediția a 17-a, Whitehouse Station, NJ: Merck Laboratoare de Cercetare, 1999
- Hales, Diane; Hales, Robert E., MD, Grija pentru minte: ghid comprehensiv pentru sănătate mintală, New York: Bantam Books, 1995
Toate articolele de pe acest website sunt oferite în scop informativ și nu pot înlocui sfatul medicului dumneavoastră. Psiholog Galați Lucreția Preda-Rodeanu – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de către un utilizator pe baza conținutului acestui site. Consultați întotdeauna medicul atunci când aveți probleme legate de sănătatea dumneavoastră.