content top
Femeia si criteriile de satisfactie sexuala

Femeia si criteriile de satisfactie sexuala


Pentru o femeie, viata sexuala poate fi mai putin traumatizanta daca nu exista sau existand, daca este incompleta sau distorsionata. Plasticitatea psihica a unei femei este foarte mare. In conditiile absentei sau prezentei insuficiente a compatibilitatii fizice de cuplu, o femeie poate sa faca uz de capacitatile sale formatoare de libidou fara refulare sau nevroza sau chiar surmontandu-le. Nativitatea sa narcisista va ajuta femeia sa iasa din impasul refularii sau insatisfactiei sexuale in orice moment si sa obtina relaxarea pulsiunilor cu usurinta.

In situatia unei dezvoltari normale prepubertare si pubertare, fara experienta sexuala, daca intalneste un barbat fara abilitati de consum adecvat al unui raport sexual dar pe care il iubeste, femeia isi va adapta si etalona criteriile de satisfactie sexuala dupa exigentele si tiparul creativ al partenerului. In numele datelor afective si emotionale cu care si-a investit partenerul pentru ca a ales-o si, astfel, i-a alimentat narcisismul, femeia este dispusa la toleranta in raport cu imperfectiunea (frustrarea) orgasmica, dar intoleranta fata de frustrarea afectiva.

Relatia cu partenerul vs. acuplarea sexuala

In conditiile prezentei partenerului ca subiect al investitiei afective, problema acuplarii sexuale, a obtinerii orgasmului poate trece pe un plan secundar, fara riscul unei frustrari sexuale sau a unei refulari. Femeile pentru care relatia cu partenerul da sens existentei lor si identitatii lor de femeie, nu-si vor recunoaste frigiditatea si nu o vor identifica cu un dezechilibru psihic, cu un simptom, cu o nevroza. Frigiditatea este considerata de unii specialisti ca un fenomen relativ, intrucat multi barbati sustin ideea obtinerii unui orgasm pe care partenera lor nu-l constientizeaza: ei percep tensiunea contractila a musculaturii utero-anexiale. Acest proces este un orgasm, pe care subiectul feminin il percepe ca pe o stare de bine generalizat post-coital, similar obtinerii orgasmelor clitoridiene si vulvo-vaginale. Apare urmatoarea intrebare: cat de importanta este dorinta sexuala pentru calitatea orgasmului, pentru echilibrul psihic al femeii si al cuplului?

Libido si orgasm 

Sunt autori care sustin ideea unui echilibru psihic posibil si in conditiile absentei acestor doi parametri ce definesc o relatie sexuala optima (libido si orgasm). Obiceiurile socio-culturale ale unei femei (relatie de cuplu implinita pe plan afectiv; organizare eficienta a vietii de familie; implinire profesionala si materiala; prezenta copiilor, etc.) reclama la reflectie asupra frigiditatii si refularii unei femei. Sunt dezvoltate teorii care sustin ca aceste valori etice si estetice ale unei femei au canalizat si sublimat libido-ul acesteia spre activitati practice si culturale. Simbolul falic il reprezinta, pentru acest tip de persoana, insasi barbatul ca un tot unitar. Atentia pe care o revarsa asupra acestuia o implineste spiritual, matern, material, socio-profesional. Cele doua structuri anatomice genitale (masculin si feminin) nu mai este necesar sa se acupleze pentru a intretine dragostea femeii. Ea intelege satisfactia sexuala astfel: frigiditatea, refularea, insatisfactia sexuala nu exista. Acest tip de femeie nu proiecteaza asupra penisului, a zonelor erectile masculine, dorinta in ceea ce inseamna substrat genital. Erotizarea zonelor native erogene genitale nu este necesara.

Corpul femeii este construit si investit sensorial si psihic sa vibreze la apropierea si atractia sexului masculin. Trezirea vaginului la functia sexuala depinde in intregime de activitatea barbatului. In geneza erogenitatii vaginale, tatal joaca in mod inconstient rolul primului seducator, prin dragostea pe care i-o poarta si i-o arata copilului. Subiectul feminin incepe sa constientizeze disponibilitatea genitalitatii sale in doua directii:

  • Accesul la corpul barbatului: se dezvolta libido-ul,  generator de pulsiuni genitale inconstiente initial, apoi constiente, progresive ca intensitate. Aceste pulsiuni ii vor investi corpul femeii cu narcisism (“grupare unitara a dragostei de sine, pentru sine, sau pentru propria imagine”)

  • Maternitatea. In conditiile neidentificarii partenerului ideal, compatibil cu femeia din punct de vedere fizic si psihic, procrearea devine un fenomen anxios. Apare anxietatea fata de libido, fata de pulsiuni, fata de o posibila deteriorare a organelor genitale, anxietatea de pierdere a dragostei de obiect. Pulsiunile genitale conduc la o relatie coitala facuta cu rezerve, neidentificata ca fiind implinita in planul libido-ului si al orgasmului, dar dorita prin prisma procrearii. Dorinta de a avea copii nu se identifica cu nivelul maxim al pulsiunilor genitale.

 Daca o femeie nu doreste sa aiba copii si barbatul de langa ea nu i-a descifrat complexitatea trairilor afective si erotice, neajutand-o sa se cunoasca pe sine, constructiile psihice si mentale ale acesteia vor erotiza insuficient caile genitale.

Cu cat o femeie isi optimizeaza cu un partener compatibilitatile sale afective si sexuale, cu atat satisfactiile sexuale sunt mai mari, cu atat raportul sexual este mai performant. Astfel de femei au atins cote inalte evolutive ale genitalitatii lor si au devenit constiente de dorinta lor sexuala. Narcisismul lor este intretinut generos, iar inclinatiile lor de a-si investi dorintele in valori culturale, intalniri sociale este de tip descendent.

Aparatul genital feminin, prin structura si functia care o deserveste, generator de erotism, poate ramane un loc neexplorat sau chiar ignorat de limbajul verbal sau nonverbal al actului sexual, dar in nici un caz insensibil. In sentimentele pe care femeia le are fata de barbat, una dintre trasaturile iubirii se raporteaza la calitatile native ale organelor genitale externe ale subiectului masculin.

Intransigentei masculine legate de dimensiunile penisului, femeia ii opune prioritatea satisfactiei orgasmice prin actul sexual, indiferent de dotarea masculina.

Erogenizarea cailor genitale precum si satisfactia sexuala pot fi serios afectate chiar in conditiile unei disponibilitati masculine fara cusur, de o suita de evenimente traumatizante din viata unei femei: deflorari brutale si nedorite, viol, incest, etc.

Se creaza astfel premizele aparitiei unui conflict psihic intre dorit si interzis, intre existenta libido-ului si capacitatile de acceptare ale eului in conditiile unor reprezentari nedorite care insotesc excitatia.

 


Referinte:

    1. C. Carnoy, 2001, ABA-ul sexualitatii, Ed. Teora, Bucuresti.
    2. Francoise Dolto, 2005, Sexualitatea feminina, Ed. Trei, Bucuresti.
    3. V. Mihaescu (red), 2006, Psihologie sexuala aplicata, Ed. Fides, Iasi.
    4. V. Nitescu, 2004, Totul despre sexualitatea normala si patologica, Ed. Muntenia, Constanta.
    5. Mihaescu, B. (2004), Cuplul conjugal, ori la bal, ori la spital, Editura Humanitas, Bucuresti. 

Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Galati Lucretia Preda – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra. 


 Psiholog Galati

Cabinet Psihologie Galati / Programari-0740226826


468 ad

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *