Dialogul familial – punctul de sprijin in mentinerea armoniei
Se vorbeşte despre armonie în relaţia de cuplu ca acea stare în care există echilibru perfect între ce îşi doreşte ea, ce îşi doreşte el şi ce îşi doresc amândoi. O relaţie de acest gen este o relaţie în care se ţine cont de celălalt, în care se fac compromisuri şi în care se renunţă uneori la propria persoană spre binele celeilalte. Teologii consideră chiar că sentimentele nu ar trebui puse ca element primordial în clădirea şi menţinerea unei relaţii.
Se ştie că sentimentele, odată cu trecerea vremii şi instalarea rutinei, pălesc, îşi diminuează intensitatea, lucru care poate fi deranjant pentru o persoană care îşi măsoară dragostea pentru cea iubită/cel iubit în intensitatea sentimentelor. Dacă sentimentul – senzaţia fizică ce acompaniază fiecare „te iubesc!” – a dispărut, înseamnă că, odată cu el, a dispărut şi dragostea în sine? În fond, ce e dragostea, dacă nu un sentiment puternic, de durată lungă, care stimulează şi binedispune întreaga fiinţă umană? În primul rând, trebuie remarcat faptul că dragostea e legată, în mod indiscutabil, de prezenţa unei persoane care să o primească şi să o ofere.
Concluzia e că la baza acestei „delicioase boli” stă dialogul. Un cuplu deschis, în care tandreţea acompaniază vorbe dulci prin mângâieri, prin sclipiri ale ochilor, tremurări ale vocii, e un cuplu în care se comunică. Mai mult, modul în care vorbim cu partenerul/partenera influenţează propria noastră stare sufletească. Îmbărbătarea în situaţii grele de viaţă înseamnă o transfuzie de energie pozitivă, transfer despre care aminteam mai sus şi, totodată, o reasigurare pentru noi înşine că suntem persoane valoroase, cu o însemnătate deosebită pentru cel/cea de lângă noi.
Dialogul dintre cei doi este cel care face diferenţa între un cuplu care o să reziste pragurilor critice ce se vor ivi şi unul care, la prima adiere a nesiguranţei, se va destrăma. Legea valabilă în orice situaţie ar trebui să fie aceasta: dacă există ceva ce mă deranjează şi sunt conştient că problema mea ar putea afecta relaţia mea cu partenerul/partenera de viaţă, atunci, în mod imperativ, trebuie să comunic această stare. Orice lucru mărunt care ar putea afecta relaţia, trebuie împărtăşit şi ştiut de ambii membri ai relaţiei.
Niciodată nu trebuie uitat acest aspect şi anume că, într-o relaţie, sunt două persoane care trebuie să-şi aleagă un drum comun, renunţând la a trage fiecare spre direcţii opuse. Acest lucru înseamnă sacrificiul, jertfirea propriilor dorinţi care, de multe ori, ţin de natura noastră egoistă. Dar egoismul e exclus din ecuaţia iubirii şi înlocuit cu predarea personală, pe plan afectiv. Practic, comunicarea este cea care conduce pe cei doi pe acest drum.
Din momentul în care se începe comunicarea, fie la începutul relaţiei, aşa cum ar şi fi normal, fie la un moment de nesiguranţă, de cotitură, peste care nu se poate trece decât astfel, începe şi clădirea încrederii şi a bazării totale, a deschiderii sufleteşti şi a acceptării totale a celuilalt. E momentul în care devenim mai conştienţi de nevoile partenerului sau a partenerei, de lipsurile sale, precum şi de aşteptările şi visurile acestuia sau acesteia. E momentul în care se alege un drum comun.
Modul in care pot dialoga cei doi este legat de tipurile de interacţiune specifice cuplului: sexual-senzitive şi erotic-afective, socio-educative, decizionale, practic-menajere, de petrecere a timpului liber şi de planificare a bugetului.
Pentru familie, comunicarea, alături de intercunoaştere, este principalul instrument de dezvoltare a structurii şi relaţiilor de rol familial. Atunci când membrii familiei sunt capabili să se asculte unii pe alţii, să se întrebe şi să comenteze asupra subiectelor pentru care există un interes personal, ei pot conlucra şi interacţiona optim, astfel încât să fie stimulat în a se dezvolta şi a resimţi satisfacţie.
Pe parcursul dialogului familial, se utilizează zilnic toate modalităţile de comunicare posibile: înţelegerea, dezaprobarea sau impunerea, supunerea sau concilierea, indiferenţa sau neutralitatea, detaşarea sau neimplicarea. Fiecare dintre aceste modificări pot să alterneze situaţional la fiecare dintre membrii familiei, dar pot deveni şi dominante prin frecvenţa lor, adevărate tipare de comunicare proprii unuia sau altuia dintre membrii familiei. Calitatea redusă a mesajelor verbale şi non-verbale poate împiedica buna funcţionare a cuplului, dar nu devine afectogenă câtă vreme calitatea acestor mesaje satisface trebuinţele reciproc proiectate.
Psiholo Galati
Cabinet Psihologie Galati / Programari-0740226826
Referinte:
- Mitrofan Iolanda, Ciupercă, C., (1998), Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Ed. Press, Bucureşti
- Mitrofan, Iolanda, (2002), Psihologia şi terapia cuplului, Ed. Sper Colecţia Caiete Experienţiale, Nr. 13, Bucureşti
- Neveanu, P.P., (1987), Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti
- Leleu G., (2006), Cartea Dorinţelor, Editura Trei, Bucureşti
- Leleu G., (2003), Cum să fim fericiţi în cuplu, Ed.Trei
- Răşcanu, Ruxandra, (2002), Psihologie şi comunicare
Toate articolele de pe acest website sunt oferite in scop informativ si nu pot inlocui sfatul medicului dumneavoastra. Psiholog Galati – Lucretia Preda – Cabinet Individual de Psihologie nu este responsabil pentru diagnosticul pus de catre un utilizator pe baza continutului acestui site. Consultati intotdeauna medicul atunci cand aveti probleme legate de sanatatea dumneavoastra.